9.1 C
Arges
28 octombrie, 2024

28 de persoane au fost salvate sâmbătă de salvamontişti

Salvamontiştii din întreaga ţară au salvat sâmbătă 28 de persoane din zonele montane. Nouă au fost predat SMURD şi Ambulanţei pentru transport la spital şi una a fost preluată cu elicopterul.

Imagine din arhiva foto

Dispeceratul Naţional Salvamont a primit sâmbătă 24 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. Cele mai multe apeluri, 5, au fost pentru Salvamont Municipiul Braşov, urmat de Salvamont Argeş, cu 4 aplerui, şi Salvamont Prahova, Salvamont Neamţ şi Salvamont Harghita, cu câte două apeluri.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 28 de persoane. Dintre acestea 9 persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi o persoană a fost predată elicopterului SMURD pentru a fi transportată la spital.

S-au primit şi 33 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

joi, 05:40

miercuri, 08:47

marţi, 23:52

astăzi, 08:25

ieri, 20:49

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/28-de-persoane-au-fost-salvate-sambata-de-salvamontisti-22142100

Ultimă oră

Același autor