4.6 C
Arges
22 decembrie, 2024

Mobilizare înainte de ciclon: se fac diguri din saci de nisip. Va ploua într-o oră cât într-o lună. IGSU: Oamenii să fie pregătiți

Hidrologii avertizează că într-o singură oră va ploua cât pentru o lună întreagă. Sursă colaj foto: Captură video Antena 3 CNN

România se pregăteşte pentru ce e mai rău. Meteorologii avertizează că ne-am putea confrunta cu una dintre cele mai violente

înregistrate în luna septembrie. Toate instituţiile statului sunt in alerta si au fost convocate deja comitete de urgenţă. Pentru București si 19 judeţe, a fost emis cod portocaliu de vreme severă. Hidrologii avertizează că într-o singură oră va ploua cât pentru o lună întreagă, iar riscul unor inundaţii majore este tot mai mare. Locotenent colonel Adrian Marin, purtător de cuvânt Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a explicat sâmbătă, în direct la Antena 3 CNN, cum se pregătesc autoritățile pentru posibile inundații în zonele cu risc, dar și cum trebuie să se pregătească românii în cazul în care vor fi nevoiți să evacueze zonele afectate de ploi.

Va ploua în câteva ore cât pentru o lună întreagă, avertizează meteorologii. Situația se va agrava treptat începând de sâmbătă după-amiază și va culmina luni. De sâmbătă dimineață, ploile vor începe în vestul țării (Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și Oltenia), iar până luni dimineață, întreg teritoriul României va fi traversat de un front atmosferic rece. Acesta va aduce nu doar ploi abundente, ci și o scădere accentuată a temperaturilor, anunță meteorologii, care au emis mai multe avertizări de vreme rea, inclusiv un cod portocaliu pentru ziua de duminică în mai multe zone ale țării.

Avertizări vin și din partea hidrologilor. INHGA a emis cod galben și cod portocaliu de sâmbătă seară până luni seară. Avertizarea vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din următoarele bazine: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Alb, Mureş, Timiş, Jiu, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut și râurile din Dobrogea. Inclusiv debitul Dunării crește, cu 1000 de metri cubi pe secundă zilnic, iar ploile vor potența debitul fluviului.

În fața unor pericole majore, autoritățile au hotărât suplimentarea forțelor de intervenție în mai multe zone în țară, pregătirea buldozerelor și excavatoarelor, dar și întărirea unor baraje și diguri. Persoanele vulnerabile din zonele vizate de furtuni ar putea fi evacuate, spun surse guvernamentale.

Sâmbătă se așteaptă o actualizare a codurilor de avertizare, iar reprezentanții Ministerului Mediului nu exclud posibilitatea emiterii unui cod roșu.

„În contextul creșterii debitului pe fluviul Dunărea și al precipitațiilor abundente prognozate începând de mâine seară, este esențial ca populația să fie informată și pregătită pentru a se proteja de posibile situații care pot apărea. Este o muncă de echipă pentru gestionarea unor astfel de situații, din care fac parte autoritățile centrale, autoritățile locale, pompieri, polițiști, jandarmi voluntari, dar din această echipă nu trebuie să lipsească și oamenii din zonele respective vizate de posibile situații care pot apărea. La nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-au luat măsuri încă de la începutul săptămânii. Au fost transmise o serie de dispoziții către Inspectoratele pentru Situații de Urgență din județele traversate de fluviul Dunărea. Și aici fac referire la realizarea unei evaluări detaliate a riscului de inundații pentru zonele respective.

Au fost revizuite planurile de evacuare și intervenție în caz de inundații, au fost verificate fluxurile informaționale între toate structurile implicate în gestionarea acestui tip de risc și mă refer la inundații și, totodată, a fost verificată tehnica de intervenție, inclusiv a motopompelor, a echipamentelor de salvare și evacuare, precum și a celor destinate protecției împotriva inundațiilor. Așa cum spuneați mai devreme și așa cum am văzut și la nivelul județului Galați că s-a întâmplat, nu este exclusă varianta dispunerii măsurilor pentru creșterea capacității operaționale astfel încât colegii noștri să fie pregătiți să intervină în orice moment și, bineînțeles, dacă va fi cazul, dislocarea de pompieri în zonele care pot fi afectate de inundații”, a declarat Adrian Marin, purtător de cuvânt al IGSU.

Recomandările IGSU pentru românii din zonele cu risc de inundații: „Să aibă pregătit un rucsac pentru situații de urgență”

Acesta a explicat apoi ce trebuie să facă oamenii aflați în zone cu risc de inundații și cum trebuie să se pregătească în cazul în care vor fi nevoiți să evacueze zonele afectate de ploi.

„Este foarte important să știm cum să reacționăm pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi. Sunt o serie de măsuri de care oamenii trebuie să țină cont, măsuri care fac referire la momentul de dinaintea producerii inundației. Ceea ce trebuie să facem în timpul inundațiilor și bineînțeles, ceea ce trebuie să facă oamenii după producerea inundației.

Dacă ne referim la momentul de dinainte a producerii inundației, oamenii trebuie să se informeze despre zonele inundabile din localitatea în care locuiesc și să evite construirea de locuințe în acele zone, să construiască bariere care să oprească pătrunderea apei în casă, eventual, din niște saci de nisip și să curețe șanțurile și zonele de scurgere pentru a permite evacuarea eficientă a apelor provenite din precipitații.

Cel mai indicat și recomandat de către noi este să aibă pregătit un rucsac pentru situații de urgență, așa cum îl noi îl numim, care să conțină o cantitate suficientă de apă, alimente neperisabile și aici mă refer la conserve, medicamente, o lanternă, baterii, eventual un radio, documente importante și alte obiecte esențiale. Având în vedere că nu mai este mult timp până intră în vigoare avertizarea meteorologică de ploi și precipitații abundente și torențiale, este important ca oamenii să respecte recomandările transmise de autorități prin intermediul dumneavoastră, a radioului și bineînțeles a sistemului RO-ALERT. Dacă este necesară evacuarea, să se deplaseze rapid spre o zonă înaltă și sigură indicată de autorități. În cazul în care sunt surprinși de viitură, să urce către etajele superioare ale locuințelor sau pe acoperiș până la sosirea echipelor de salvare, să deconecteze aparatele electrice și întrerupătorul general de energie electrică și să nu atingă echipamentele electrice dacă sunt uzi sau dacă stau în casă în apă”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al IGSU.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/mobilizare-inainte-de-ciclon-se-fac-diguri-din-saci-de-nisip-va-ploua-intr-o-ora-cat-intr-o-luna-igsu-oamenii-sa-fie-pregatiti-722995.html

Ultimă oră

Același autor