Publicat: 12/11/2024, 17:02
Oficialii Administrației Naționale Apele Române (ANAR) dau asigurări că volumele actuale din lacurile de acumulare pot acoperi necesarul pentru alimentarea populației și pot genera energie electrică peste iarnă.
Alimentarea cu apă a populației este prioritară și în sezonul rece, au transmis, marți, reprezentanții ANAR. Potrivit companiei,
în principalele 40 de lacuri de acumulare este, marți, de 66,15 %.
După un
, coeficientul este mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut, când era de aproximativ 74%.
Program de măsuri
Astfel, echipele de la Apele Române asigură la această oră volumele de apă, respectiv de 2,88 miliarde de metri cubi de apă. Aceste volume satisfac cerințele de apă pentru toate folosințele din sistem centralizat, prioritară fiind alimentarea cu apă a populației și sunt necesare producerii energiei electrică pe toată durata timpului friguros.
Din noiembrie până la sfârșitul lui martie 2025, specialiștii de la Apele Române iau măsurile necesare astfel încât lucrările hidrotehnice din administrare să poată funcționa la parametri optimi chiar și în perioadele friguroase.
Potrivit companiei, formațiile de lucru de la
verifică și asigură funcționarea instalațiilor și echipamentelor hidromecanice, monitorizează fronturile de captare la prizele de apă, supraveghează subtraversările prin diguri, verifică funcționalitatea instalațiilor de iluminat la baraj, galeriilor, căilor de acces, spațiilor tehnologice și verifică și completează, după caz, stocurile de apărare, pregătesc mijloacele și utilajele de intervenție.
Activitățile fac parte din „Programul privind exploatarea lucrărilor hidrotehnice pe timp friguros, pentru perioada noiembrie 2024 – martie 2025”, potrivit companiei.
Sursa foto: Apele Române Siret și Apele Române Argeș-Vedea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina
Loading …
Urmărește Gândul.ro pe
Antena 3
Ce se întâmplă doctore
Stirile Kanal D
Râzi cu lacrimi
Cele mai noi
Actualitate –
12 Nov, 17:15
Știri –
12 Nov, 17:10
ALEGERI 2024 –
12 Nov, 16:40
Ultima oră
12 Nov, 16:36
12 Nov, 16:27
12 Nov, 15:58