9.1 C
Arges
28 octombrie, 2024

Ieşi pe plus. Cum se implică furnizorul de energie în comunităţile din care face parte? #AdapostCuEnergie

A ieşi pe plus înseamnă să alegem ce este mai bun pentru noi, dar şi pentru cei din jur. Este important să ne gândim la comunitatea în care trăim şi la cei care au nevoie de sprijin. Companiile, de asemenea, au datoria să sprijine şi să se implice în comunitatea în care activează.

Energia electică şi gazele naturale sunt sunt resurse indispensabile pentru oameni, însă nu toţi le preţuiesc şi le folosesc responsabil.

din populaţia României se confruntă cu „sărăcia energetică”. Conform Social Watt, prin sărăcie energetică se înţelege, în general, incapacitatea gospodăriilor de a-şi asigura servicii energetice necesare la costuri accesibile.

În România, numărul consumatorilor vulnerabili variază, în funcţie de statistică, de la 1,2 milioane (Ministerul Muncii) la 4,5 milioane (ANRE).

Printre efecte negative ale fenomenului de sărăcie energetică se numără

raţionalizarea energiei;

deconectarea de la energie;

datorii la factura de energie.

Incapacitatea de a menţine căldura în locuinţe poate duce şi la alte probleme, precum:

medii interioare nesănatoase (umezeală sau mucegai)

impactul negativ asupra incluziunii sociale, a nivelului de educatie şi a sănătăţii mentale

Viitorul nostru, al tuturor este reprezentat de generaţiile noi. Însă acest viitor nu se poate construi pe întuneric sau în frig. Aproximativ

dintre copiii românilor trăiesc în condiţii materiale extrem de precare, acest procent reprezentând cea mai ridicată rată din UE, unde media este de 5,9%.

CEZ Vânzare a lansat încă din 2021

, proiect menit să combată sărăcia energetică şi să îmbunătăţească eficienţa energetică a locuinţelor în rândul clienţilor casnici vulnerabili.

alături de Asociaţia CSR Nest şi Asociaţia Vasiliada au dotat cu electrocasnice moderne şi eficiente energetic locuinţele a 15 copii proveniţi din familii monoparentale, îmbunătăţind astfel condiţiile de viaţă ale acestora, dar şi eficienţa energetică a căminelor lor.

Proiectul a continuat şi în anul 2022 când s-a dat înlocuit tâmplăria veche cu una modernă, eficientă energetic în locuinţele a 5 copii cu rezultate deosebite la învăţătură, care provin din medii vulnerabile din judeţele Argeş, Dolj şi Mehedinţi. Reabilitarea s-a realizat cu scopul de a optimiza consumul de energie şi de a oferi copiilor un spaţiu de studiu mai bun la ei acasă.

Investiţii în infrastructură şi sprijinirea iniţiativelor locale

În fiecare an, CEZ Vânzare este partener de nădejde al Maratonului Olteniei, eveniment sportiv organizat de CEZ România, în urma căruia taxele de înscriere ale concurenţilor sunt dublate şi donate către coumintatea locală. Suma totală de anul acesta a fost împărţită egal şi donată către cele 3 cauze sprijinte:

13.350 euro către Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea pentru dotarea cu echipamente medicale a secţiei de Maternitate;

13.350 euro către Fundaţia Comunitară Vâlcea pentru implementarea activităţilor educaţionale din cadrul iniţiativei Fondul Ştiinţescu, care spijină copii şi tineri cu vârste cuprinse între 6 şi 19 ani;

13.350 euro către Asociaţia AVA Râmnicu Vâlcea pentru susţinerea misiunii de a crea medii de socializare autentice pentru copii cu dizabilităţi şi nevoi speciale.

Programe de eficienţă energetică

Companiile din domeniul energiei trebuie să dezvolte şi să susţină programe de eficienţă energetică în comunităţile în care activează, ajutând locuitorii şi întreprinderile locale să optimizeze consumul de energie şi costurile asociate.

Astfel, CEZ Vânzare pune la dispoziţia clienţilor săi, în mod gratuit, un

cu sfaturi de eficienţă energetică, menit să îi ajute să scadă consumul de energie, fără sa renunţe la confortul de acasă.

Sursa: https://www.mediafax.ro/iesi-pe-plus/iesi-pe-plus-cum-se-implica-furnizorul-de-energie-in-comunitatile-din-care-face-parte-adapostcuenergie-22128522

Ultimă oră

Același autor