9.1 C
Arges
28 octombrie, 2024

Percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, într-un dosar de înşelăciune şi fals / O firmă din Bucureşti ar fi înregistrat 11 contracte fictive de muncă, în baza cărora s-au solicitat indemnizaţii de creştere a copiilor

astăzi, 10:12

Poliţiştii şi procurorii fac, marţi, percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, într-un dosar de înşelăciune şi fals. O firmă din Bucureşti ar fi înregistrat 11 contracte fictive de muncă, în baza cărora s-au solicitat indemnizaţii de creştere a copiilor.

”În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, pun în executare 14 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi în judeţele Argeş, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov şi Prahova, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic şi fals în declaraţii”, a transmis, marţi, IGPR.

Sursa citată a precizat că, în perioada 2019 – 2021, administratorii în fapt ai unei societăţi comerciale, cu sediul în municipiul Bucureşti, ar fi facilitat înregistrarea a 11 contracte de muncă fictive, iar, ulterior, în baza acestora, s-a solicitat acordarea indemnizaţiei pentru creştere copil.

”Totodată, vor fi puse în aplicare 14 mandate de aducere. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 1.400.000 de lei”, a mai transmis sursa citată.

Activitatea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova, precum şi de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei municipiului Bucureşti şi ai inspectoratelor de poliţie judeţene Argeş, Călăraşi, Constanţa şi Dâmboviţa.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/perchezitii-bucuresti-sase-judete-intr-dosar-inselaciune-fals-firma-bucuresti-ar-inregistrat-11-contracte-fictive-munca-baza-carora-s-au-solicitat-indemnizatii-crestere-copiilor-1922401226002023091021327228

Ultimă oră

Același autor