7.8 C
Pitești
8 februarie, 2026

”Lucrăm 24 De Ore Din 24! Străpungem Câte 10-12 Mi Pe Zi!”

Cum mai decurc lucrările la Autostrada Pitești – Sibiu

Pe secțiunile nedeschise ale A1 Pitești – Sibiu se lcurează de zor și progresele sunt deja vizibile.S.M.

Astfel, lucrările la tunelul de autostradă Robeşti – Câineni realizat prin dinamitare, avansează cu 10 -12 metri în fiecare zi, spun antreprenorii turci de pe lotul 2 Boiţa-Cornetu al autostrăzii Sibiu-Piteşti, care estimează că până la sfârşitul lunii aprilie vor finaliza construcţia ambelor galerii ale acestui culoar prin munte în lungime de 900 de metri. Secţiunea 2, care măsoară peste 31 de kilometri, ca şi secţiunea 3, cu o lungime de peste 37 de kilometri, reprezintă partea cea mai dificilă din punct de vedere tehnic a viitoarei şosele de mare viteză, întrucât cele mai multe dintre lucrări sunt în zona montană şi au un grad de complexitate ridicat sau, cum spune responsabilul de proiect pe sectorul Boiţa-Cornetu, Kutlu Katar, este o zonă cu „tot ce doreşti şi nu doreşti”. Practic, conform contractului, antreprenorii turci de la Mapa-Cengiz au de executat, până la finele anului 2028, şapte tuneluri şi 48 de poduri, pasaje şi viaducte, lucrări care implică tăierea muntelui, decopertări, diguri de protecţie, rigole, în condiţiile în care circa 10 kilometri din traseu reprezintă numai viaducte. În prezent se lucrează în mai multe zone, tunelul de la Robeşti, al şaselea în ordinea dispunerii pe traseu, fiind una dintre lucrările în care s-au făcut progrese în ultimele săptămâni, conform constructorului, în fiecare dintre cele două galerii ale tunelului fiind deja străpunşi aproximativ 300 de metri. „La acest moment, 350 metri sunt străpunşi în galeria dreaptă, iar la cealaltă 320 de metri sunt străpunşi. La fiecare dintre galerii străpungem zilnic undeva la 10-12 metri. În aprilie 2026 plănuim să le deschidem. Se lucrează 24 de ore din 24, cu 60 de muncitori şi 25 de utilaje diferite. Terenul este exact aşa cum ne-am aşteptat şi nu cred să întâmpinăm vreo dificultate, pentru că, până acum, totul este aşa cum am prevăzut”, explică Kutlu Katar. Pe şantierul de la Robeşti, deschis la sfârşitul lunii octombrie anul trecut, se lucrează zi şi noapte. Zona ce urmează să fie detonată este pregătită meticulos, iar în fiecare galerie se efectuează în fiecare zi cel puţin două explozii controlate. Din perspectiva Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Craiova, lucrările de pe şantierul Robeşti respectă graficul stabilit, iar dacă ritmul actual se menţine, în scurt timp se va vedea la propriu şi luminiţa de la capătul tunelului. Totodată, antreprenorul precizează că tunelul Robeşti nu este singurul obiectiv aflat în derulare. În prezent au fost iniţiate şi săpăturile pentru realizarea portalurilor de intrare la tunelurile Boiţa, Balota şi Lazaret, dar se lucrează şi la viaductele dinspre lotul 1. În total, în aceste zone sunt mobilizaţi circa 410 muncitori. Cei mai mulţi, 200, au fost aduşi din Turcia, 64 din ţări asiatice precum Nepal, Sri Lanka sau India, şi doar 141 sunt români, în special din cele trei comune – Boiţa din judeţul Sibiu şi Câineni şi Racoviţa din judeţul Vâlcea – pe care le străbate acest segment de autostradă. Contractul pentru construcţia secţiunii 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti are o valoare de 4,25 miliarde lei (fără TVA), cu finanţare europeană prin Programul Transport 2021-2027, iar termenul de finalizare a lucrărilor este în acest moment decembrie 2028.

Sursa: https://curier.ro/2026/02/08/lucram-24-de-ore-din-24-strapungem-cate-10-12-mi-pe-zi/

Ultimă oră

Același autor