Pe 6 noiembrie 2025 s-a vernisat, la Muzeu, expoziţia „Armonii de toamnă”, a decanului de vârstă al plasticienilor locali, pictorul Ion Aurel Gârjoabă. Documentându-mă în vederea participării la eveniment, am avut surpriza să observ că, din decembrie 2005, când a fost înfiinţat Clubul Iubitorilor de Cultură, pe scurt, CIC, din Curtea de Argeş, au trecut fix două decenii. Reamintesc celor care au participat la această frumoasă aventură culturală, martori eventual la începuturile ei, că era vorba despre o „întreprindere” (nu cerc, cenaclu, ci doar club al oamenilor de cultură şi deopotrivă al degustătorilor de cultură, din oraş şi din împrejurimi) cu întâlniri lunare, în a doua miercuri din lună, la ora patru, în locuri diferite (aproape) de fiecare dată, club „al oraşului”, nu al unei instituţii anume – chiar dacă protocolul de înfiinţare, singurul document pe baza căruia funcţiona, dacă nu socotim şi deschiderea spre cultură, politeţea, civilitatea ca „elemente statutare”, era semnat explicit de cinci „instituţii patronatoare” (unele şi-au schimbat puţin numele între timp): Episcopia Argeşului şi Muscelului, Casa de Cultură, Muzeul Municipal, Biblioteca Municipală, Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”. Documentul poartă şi semnăturile celor patru „membri iniţiatori” (în ordine alfabetică): Ion Aurel Gârjoabă, Marian Ghiţă, Al.Th. Ionescu, Gheorghe Păun
Se găsesc aceste detalii la începutul volumului „Cronică 2006”, primul dintr-o serie de şapte apărute anual, din 2006 până în 2012. Reproduc alăturat prima copertă a volumului din 2012 – formatul s-a păstrat de-a lungul anilor – şi pentru a semnala Medalia de Lut, opera lui Cucu Ureche, cea care se oferea „o singură dată în viaţă” protagoniştilor. Iar cele şapte volume consemnează o listă enormă de protagonişti, din oraş, din alte localităţi din ţară, ba chiar şi din afara României. Scriitori, pictori, sculptori, muzicieni, fotografi, ceramişti, meşteri populari, critici, matematicieni, istorici, teologi, rapsozi populari, actori ş.a. – până la alpinistul Alex Găvan. Nume de mare calibru adesea, autori de manual, artişti plastici de anvergură – inclusiv din Italia, Germania, Danemarca. Poate ar merita scrisă cândva o istorie a Clubului, aici mă rezum doar la câteva aspecte.
În primul rând, nu a fost deloc uşor, dar iniţiativa a durat, graţie entuziasmului majorităţii participanţilor. „Sloganurile” pe care le-am repetat obsedant nu au prins la toată lumea, dar ceva-ceva tot a rămas: „Cu seninătate”, „Vine cine vrea, rămâne cui îi place” (formulare echivalentă, uşor răutăcioasă: „nu-ţi place, nu te reţinem…”), „Oraşul merită, oraşul poate”. Iar clubul a continuat şi după cei şapte ani prinşi în volumele amintite (apropo: fiecare volum are câte 365 de pagini, eventual 356 în anii bisecţi…), la început mai nedecis în organizare, apoi stabilizându-se sub forma Clubului de care se îngrijesc astăzi cu tenacitate şi bune rezultate George Baciu şi Laurenţiu Domnişoru. Sigur, sunt alte vremuri, alţi participanţi, mulţi dintre cei „de la începuturi” fie nu mai sunt pe partea aceasta a ierbii, fie sunt apăsaţi de ani. Căci, insist, au trecut douăzeci de atunci…
Am fost uneori întrebat de ce nu am continuat Clubul. Pe de o parte, poate că şapte este un număr mare (pentru mine) – şi chiar a fost din punctul de vedere al numărului participanţilor din oraş, surclasat adesea de numărul oaspeţilor. Motivul principal a fost însă… revista „Curtea de la Argeş”, care este „copilul” direct al CIC. S-a pus de mai multe ori problema editării unei publicaţii, s-a propus şi o copertă, dar nu s-a materializat nimic până în decembrie 2010. Doi ani am mers în paralel, dar revista cere dedicare totală, nu mai rămâne timp şi energie (ca să nu mă refer şi la alte „detalii”) şi pentru un club, periodic şi acela. Iar revista şi-a luat zborul atât de frumos, în România şi în întreaga românitate, mai de aproape sau mai de departe, că parcă era „menită”, CIC a fost doar „laboratorul” de pregătire al ei. Şi „miza” revistei este mult mai generală.
Cu seninătate, de pe Dealul Olarilor (unde a avut loc prima întâlnire a iniţiatorilor, prin septembrie 2005, moment imortalizat în fotografia alăturată)!
Sursa: https://argesexpres.ro/index.php/cultura/56527-planeta-urmuz-20-de-ani-de-la-intemeierea-cic