România traversează cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele decenii, avertizează Organizaţia „Salvaţi Copiii”.
Datele arată o situaţie alarmantă în cazul rujeolei: în 2025, mai puţin de jumătate dintre copii au primit prima doză de vaccin, iar numărul îmbolnăvirilor şi al deceselor continuă să crească.
Specialiştii indică drept cauze dezinformarea, birocrația şi lipsa accesului la servicii medicale, în special în comunităţile vulnerabile.
Organizaţia „Salvaţi Copiii” susține că România se confruntă cu cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele decenii, tot mai mulţi copii fiind privaţi de protecţia vitală pe care o dă vaccinarea, ceea ce a dus la o scădere progresivă a ratelor de acoperire vaccinală pentru ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), în special pentru doza a doua administrată la 5 ani. Astfel, potrivit celor mai recente date, pentru prima doză, acceptarea este de 47,4%.
Potrivit Centrului European pentru Controlul Bolilor, între 1 februarie 2024 şi 31 ianuarie 2025, numărul total de persoane diagnosticate cu rujeolă a fost de 32.265, la nivelul UE, dintre care 27.568 proveneau din România.
A doua ţară din top este la mare distanţă – Italia, cu 1.097 de cazuri. În perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2025 în România au fost confirmate 35.736 de cazuri de rujeolă, din care 27.720 la copii sub 15 ani şi 3.188 la adolescenţi între 15 şi 19 ani.
CITEȘTE ȘI:Explozie de cazuri de hepatită la Timișoara
În acelaşi interval, s-au înregistrat 30 de decese cauzate de rujeolă, potrivit INSP.
Acoperirea vaccinală naţională (%) arată următoarea situaţie a vaccinărilor: BCG: 93,5%, Hep B (3 doze): 55,0%, DTPa-împotriva difteriei, tetanosului şi pertussis acelular – (3 doze): 55,0%, VPI – Vaccinul polio inactivat (3 doze): 55,0%, Hib (3 doze): 55,0%, Pneumococic (3 doze): 54,0%, ROR (1 doză): 47,4%.
În ceea ce priveşte vaccinarea contra rujeolei, într-un singur judeţ acoperirea vaccinală a fost de peste 70%, în 14 judeţe acoperirea vaccinală s-a situat între 50,6% şi 67,4%, în 24 de judeţe acoperirea vaccinală s-a situat între 31,3% şi 49,7%, în trei judeţe acoperirea vaccinală a fost sub 30%.
Valoarea minimă (23,7%) a fost raportată în judeţul Argeş, iar cea maximă (73,8%) a fost atinsă în judeţul Bihor, potrivit INSP.
Toate valorile sunt sub ţinta de 95% recomandată de OMS. Conform concluziilor celei de-a 14-a reuniuni a Comisiei Regionale de Verificare a Eliminării Rujeolei şi Rubeolei (RVC, septembrie 2025)2, România se numără printre cele 13 ţări din Regiunea Europeană OMS cu transmitere endemică a rujeolei, ceea ce înseamnă că boala circulă continuu în populaţie, fără întrerupere.
În acest context, „Salvaţi Copiii” România solicită autorităţilor simplificarea sistemului de raportare a vaccinărilor, training-uri în comunicare pentru personalul medical, precum şi dezvoltarea unei echipe multidisciplinare la nivel local care să promoveze vaccinarea copiilor. „Cifrele arată un eşec colectiv.
Aproape jumătate dintre copiii României nu au primit nici măcar o doză de vaccin ROR la vârsta recomandată.
Fiecare copil nevaccinat este un copil expus riscului de îmbolnăvire şi de deces din cauza unei boli care poate fi prevenită.
În comunităţile rurale în care lucrăm, am demonstrat că vaccinarea poate creşte de la 50-60% la aproape 100% atunci când există echipe dedicate, informaţie corectă şi relaţii de încredere cu familiile”, afirmă Gabriela Alexandrescu, președinte-executiv al Organizației „Salvați Copiii”.
Pentru creşterea ratelor de vaccinare în mediul rural din România, experţii recomandă, printre altele, formalizarea colaborării medic – asistent medical comunitar (AMC) prin protocoale clare care să cuprindă şi problema vaccinării, training-uri în comunicare pentru personalul medical, campanii mass-media intensive la nivel naţional, materiale informative (inclusiv sub formă video) adaptate cultural (focus pe consecinţele bolilor care sunt de cel mai mare interes pentru părinţi) şi lingvistic, cu informaţii clare despre beneficiile şi riscurile fiecărui vaccin, sistem standardizat de remindere personalizate prin SMS-uri/telefon pentru programări, dar şi vouchere pentru transport la cabinet sau asigurarea transportului prin primării şi pachete cu produse pentru copii (ex: scutece) la vaccinare.
De asemenea, pentru a rezolva problema amânării continue a vaccinării, experţii recomandă programare automată la vaccinare, comunicare în relaţia medic-pacient şi verificarea automată a statusului vaccinal la înscriere în şcoală sau grădiniţă.
Sursa foto: Salvați Copiii România