„U” Cluj se deplasează pe terenul revelației sezonului, FC Argeș. Bergodi: „Avem încredere și vrem să câștigăm toate punctele”

Victorioși în prima rundă a play-off-ului, elevii lui Cristiano Bergodi se pregătesc de o deplasare complicată, pe terenul revelației din Superligă, formație ce a câștigat la rândul său în prima rundă, scor 1-0, contra celor de la CS U Craiova.

Antrenorul Universității Cluj știe că partida va fi mult mai dificilă decât se anunță la prima vedere, dar are încredere în calitățile elevilor săi și în munca depusă în ultimele zile la ședințele de pregătire.

„Fiecare meci din play-off e dificil și noi întâlnim revelația campionatului. E senzațional ce au făcut, îi respectăm foarte mult. Va fi un meci dificil. Ambele echipe au moralul bun, ei au reușit o surpriză la Craiova, va fi război, dar un meci frumos pe care sper să îl câștige cel mai bun.

Au un stil bine conturat, jucători agresivi, e o echipă foarte bună. Nu e greu să îi mențin concentrați, eu sunt echilibrat, nu mă entuziasmez după o victorie în derby. A doua zi deja ne-am gândit la meciul cu Argeșul, le-am spus că trebuie să fim umili.

Cum începi să ai nasul pe sus în fotbal ești pedepsit. Trebuie să încercăm să câștigăm tot timpul cele trei puncte, sunt nouă finale. Argeș poate pune probleme oricărei echipe, aleargă toți, sunt agresivi, e un grup cu spirit.

Noi avem încredere și vrem să câștigăm toate punctele. Eu mă gândesc să antrenez bine echipa și să joace bine. E un play-off unde se poate întâmpla orice”, a declarat Bergodi.

Partida dintre Universitatea Cluj și FC Argeș este programată sâmbătă, 21 martie, de la 20:30.

Sursa: https://zcj.ro/sport/u-cluj-se-deplaseaza-pe-terenul-revelatiei-sezonului-fc-arges-bergodi-avem-incredere-si-vrem-sa-castigam-toate-punctele–293464.html

Ultimă oră

Același autor