Accident grav pe Drumul Expres Pitești – Craiova, un autocar cu 38 de copii implicat. Un șofer a ajuns în stare gravă la spital

Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață, 23 martie, pe Drumul Expres Pitești – Craiova (DEx 12), în zona localității Albota, unde un autocar de transport persoane s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu un autoturism oprit, nesemnalizat.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, accidentul a avut loc pe sensul de mers către Pitești, la kilometrul 104.

În autocar se aflau 42 de persoane, dintre care 38 de copii. Din primele date, niciunul dintre pasageri nu a fost rănit în urma impactului, însă șoferul autoturismului a suferit leziuni grave.

Conform Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, conducătorul auto a fost găsit în stare gravă, fiind intubat la fața locului și transportat de urgență la spital.

În urma accidentului, traficul rutier pe DEx 12 a fost restricționat pe prima bandă a sensului de deplasare către Pitești, circulația desfășurându-se dirijat.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Citește și Purtătorul de cuvânt al Poliției Române reclamă că numărul de telefon i-a fost clonat: „Într-o situație similară sunt și alți colegi”

Sursa: https://actualitateaprahoveana.ro/actual/72044-accident-grav-pe-drumul-expres-pitesti-craiova-un-autocar-cu-38-de-copii-implicat-un-sofer-a-ajuns-in-stare-grava-la-spital

Ultimă oră

Același autor