Ultima șansă de a mai spera la locul de baraj pentru FC Muscelul Câmpulung

După o pauză de două săptămâni prilejuită de meciurile reprezentativelor României, Liga 2 revine în forță în acest week-end. Federația Română de Fotbal a programat la sfârșitul acestei săptămâni runda cu numărul 2 din play-out-ul eșalonului secund.

FC Muscelul Câmpulung va întâlni sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul Municipal din Câmpulung, pe CSM Slatina, formație care și-a asigurat în mare măsură prezența în Liga 2 și în sezonul viitor. Înaintea acestui duel, muscelenii ocupă locul 8 al grupei A, cu 10 puncte, iar oltenii se situează pe locul 4, cu 29 de puncte. Cele două echipe s-au întâlnit și în sezonul regular, partida disputată la Slatina încheindu-se la egalitate, 0-0.

Pentru argeșeni, confruntarea de sâmbătă este ultima șansă de a mai spera la locul de baraj, ocupat în acest moment de Ceahlăul Piatra Neamț, formație care are în cont 18 puncte. Muscelenii nu au decât varianta victoriei, orice alt rezultat diminuând și mai mult șansele de a evita retrogradarea în liga a treia. Argeșenii trebuie să abordeze acest meci ca pe o finală de care depinde în mare măsură supraviețuirea în acest eșalon. Spectatorii câmpulungeni își doresc să vadă de la favoriți ambiție, determinare și spirit de sacrificiu până la ultima picătură de energie.

Sursa: https://jurnaluldearges.ro/ultima-sansa-de-a-mai-spera-la-locul-de-baraj-pentru-fc-muscelul-campulung-440437/

Ultimă oră

Același autor