Centrul Civic din Vaslui devine, pe 4 și 5 aprilie, punctul de întâlnire al tradiției și artei populare, odată cu desfășurarea celei de-a 22-a ediții a Târgului de ouă încondeiate.
Evenimentul aduce în prim-plan meșteri populari din județ, din localități precum Bârlad, Negrești, Laza sau Pogonești, dar și invitați din întreaga țară, din zone recunoscute pentru păstrarea tradițiilor, precum Ciocănești, Paltinu, Scânteia, Rogojești sau județele Argeș și Bacău.
Vizitatorii vor putea admira și achiziționa ouă încondeiate realizate prin tehnici tradiționale, dar și participa la ateliere interactive, unde meșterii vor dezvălui tainele acestui meșteșug vechi de generații.
Târgul este organizat de Consiliul Județean Vaslui, prin Centrul Cultural Județean, în parteneriat cu Primăria municipiului Vaslui și promite, și în acest an, o incursiune autentică în spiritul sărbătorilor pascale.