Violența în rândul minorilor a început să devină o problemă în societatea românească. Se înmulțesc cazurile de agresivitate manifestate de copii și adolescenți! Zilele trecute, polițiștii din Pitești au reținut un băiat de 14 ani, din municipiul reședință de județ, pentru săvârșirea infracțiuniunii de lovire sau alte violențe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Din cercetările efectuate de oamenii legii a rezultat că, în ziua de 29 martie 2026, în jurul orei 20:00, în timp ce se afla în apropierea unui centru comercial, adolescentul reținut a lovit un tânăr de 19 ani, din comuna Merișani, cu un briceag, producându-i leziuni. În data de 1 aprilie, polițiștii au executat o percheziție la domiciliul minorului agresor din Pitești, unde au descoperit cuțitul cu care a comis fapta, dar și alte bunuri de interes judiciar.
Ulterior, minorul, însoțit de reprezentantul legal, au fost conduși la sediul Poliției în vederea audierii. După administrarea probatoriului, agresorul a fost reținut pentru 24 de ore. Ieri, acesta a fost prezentat în fața magistraților de la Judecătoria Pitești, care au dispus arestarea preventivă a adolescentului, pentru 30 de zile.