Pe 26 martie, Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea” a împlinit 70 de ani de la înființare. Și-a serbat aniversarea printr-un concert la Ateneul Român. Programul a inclus Simfonia a IX-a – „ Din lumea nouă ”, de Antonin Dvorak, despre care specialiștii afirmă că este una dintre cele mai cunoscute simfonii cântate astăzi pe mapamond. A fost compusă în 1893, în perioada în care Dvorak era directorul Conservatorului de Muzică din New York, fiind considerat „cel mai îndrăgit compozitor non-american din America”.
Programul a mai inclus cele două „Rapsodii române” ale lui George Enescu. Prezența acestora în program a dezvăluit un lucru mai puțin cunoscut – și anume că drepturile de autor pentru întreaga creație enesciană sunt deținute de niște fundații sau edituri din Franța! Înțelegerea contractuală era valabilă până la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se împlineau 70 de ani de la decesul compozitorului. George Enescu a încetat din viață la Paris, în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955, fiind înmormântat în cimitirul Père-Lachaise. Ca urmare, creațiile sale au devenit „libere de contract” de la 1 ianuarie acest an.
Punând în programul concertului aniversar cele două „Rapsodii”, organizatorii notează că, în felul acesta, „ ne-am eliberat de sentimentul puternic de frustrare, chiar umilință, de a-i plăti altcuiva, ce s-a vrut un mai bun ^negustor^ decât noi, dreptul de a cânta muzica unui român, scrisă în cel mai auterntic stil național”.
Subiectul drepturilor de autor asupra creației enesciene nu pare închis. Sunt nuanțe între editarea partiturilor și interpretarea creațiilor. S-au scris cărți pe această temă. Drepturile de autor intră în domeniul public, dar cu interpretarea lor se pare că este o cu totul altă problemă, și anume că partiturile de orchestră ar trebui închiriate. Subiectul ar merita adus la zi și dezbătut cu altă ocazie.
Concertul unui mod de a înțelege viața
Comentariul de față nu este o cronică de concert. Este o însemnare despre caracter. Despre pasiune și demnitate. Despre verticalitate intelectuală și reziliență prin artă.
Orchestra Inginerilor este singura formație de acest tip care a avut activitate continuă timp de șapte decenii – jumătate din timp în perioada comunistă, cealaltă jumătate în anii care au urmat.
În 1956 nu prea era vremea de muzici și delicatesuri intelectuale. Dar oameni pasionați și cu o anume zestre intelectuală au reușit să învingă gheața epocii, scoțând la lumină o tradiție interbelică din care avea să se dezvolte orchestra care strălucește și astăzi.
La vremea aceea, căile ferate se bucurau de o anume atenție. Infrastructura de transport feroviar fusese distrusă în timpul războiului, iar pentru refacerea ei era nevoie de ingineri și proiectanți bine pregătiți.
Se înființase un Institut de învățământ superior al Căilor Ferate, în care lucrau cadre universitare pentru care nu mai conta „dosarul”. Aveau pregătirea inginerească făcută în perioada interbelică la școli tehnice superioare din Germania sau Franța. Proveneau din familii bune, cu educație „de acasă”, mulți știau să cânte la diferite instrumente muzicale.
Petru Ghenghea era asistent universitar la acel institut. Se născuse în 1913 în zona Hușilor din părinți învățători. In familie a primit și o educație muzicală aleasă, care i-a marcat puternic întreaga viață. După liceu a reușit admiterea în Politehnica din Timișoara, oraș în care a urmat în paralel și cursurile Conservatorului de Muzică. Studiile inginerești și le-a încheiat la Politehnica din București, unde, la fel, a urmat în paralel și Academia de Muzică, având dascăli renumiți la clasele de violoncel și de dirijat.
În Institutul universitar al Căilor Ferate a fost angajat prin concurs, după ce lucrase mai mulți ani ca inginer electromecanic la Atelierele de Locomotive Grivița. În timpul liber, activase în numeroase ansambluri de muzică de cameră și ca membru al Orchestrei Căilor Ferate Române.
Petru Ghenghea i-a convins pe pasionații de muzică din Institut să se reunească într-un ansamblu de amatori drept continuatori ai fostei orchestre simfonice profesioniste a CFR ce activase în București din 1937 până la începutul războiului.
Din 1958, activitatea Orchestrei s-a desfășurat în cadrul Institutului Politehnic București. După 1990, Orchestra, fiind abandonată și de Politehnică și de Calea Ferată, a intrat sub patronajul Asociației Generale a Inginerilor din România, condusă cu eleganță intelectuală și o mare deschidere pentru valorile culturale de dr.ing. Mihai Mihăiță.
Maestrul Petru Ghenghea a condus orchestra peste patru decenii. Ultima dată s-a urcat pe scena Ateneului Român la vârsta de 93 de ani. După dispariția sa, în anul 2006, ansamblul s-a re-brand-uit sub titulatura de Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”. Fiica sa, Voichița Ghenghea, conf.dr.ing. la Politehnica din București, este componentă a Orchestrei.
Respectul ascuns într-o baghetă
Din anul 1998, conducerea ochestrei a fost încredințată inginerului Andrei Iliescu, dorit de Maestru să continue tradiția inginerească a formației.
Andrei Iliescu are o biografie profesională întrucâtva asemănătoare cu a fondatorului. Absolvent tot de Politehnică și, ulterior, de Conservator.
A început studiile de muzică în perioada școlii gimnaziale, la Pitești, orașul său natal. A învățat la Liceul „N.Bălcescu” (actualul Colegiu „Brătianu”), în clasa specială de Matematică. În paralel studia vioara la Liceul de Artă din oraș. A intrat „din prima” la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Politehnica bucureșteană. La absolvire a fost repartizat la Fabrica de Calculatoare Electronice. După 1990 a lucrat în industria IT, apoi ca manager al propriei companii de informatică.
În anii studiilor politehnice, Andrei Iliescu a fost membru fondator și concert-maestru al Orchestrei de Cameră a Politehnicii bucureștene. Apoi, a intrat în Orchestra Inginerilor, unde timp de peste două decenii a fost șef al partidei de vioara a II-a. Iar din 1998 i-a succedat mentorului său la pupitrul Orchestrei.
În paralel cu exercițiul profesiei de inginer și cu treburile de manager al propriei companii, Andrei Iliescu a urmat și cursurile – la zi! – ale Universității Naționale de Muzică din București, Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală. Le încheie la superlativ la vârsta de 55 de ani.
În această „aventură universitară” la o vârstă la care alții primesc pensii speciale se regăsesc decența și respectul său față de muzică și de membrii Orchestrei. Fusese desemnat dirijor la dorința fondatorului, dar a înțeles că prestigiul său la pupitrul dirijoral nu se poate alimenta doar dintr-atâta. De aceea, n-a avut nicio inhibiție să dea și să reușească admiterea la Universitatea de Muzică (unde s-a întâmplat să aibă și profesori mai tineri ca el!). La absolvire s-a putut prezenta în fața Orchestrei cu o baghetă legitimată și de calificarea muzicală cea mai înaltă.
În răstimpul celor șapte decenii, Orchestra Inginerilor a avut doar acești doi dirijori. Elementele lor biografice vorbesc despre vocație și pasiune și s-au impregnat în ADN-ul orchestrei.
„Muzica este o formă de supraviețuire”
Președintele AGIR, dr.ing.Mihai Mihăiță, aprecia în cuvântul de deschidere a concertului aniversar că inițiativa asistentului universitar Petru Ghenghea de a crea o orchestră alcătuită din oameni cu profesii diferite, dar pasionați și cultivați pentru muzică, a fost un act de curaj. În acele vremuri, ideea de asociere pe criterii culturale genera destule suspiciuni.
Încă de la începuturi orchestra a rămas deschisă către specialiști din orice domeniu, dar care să fie motivați doar de bucuria prezenței în fața unui public animat de aceeași dragoste față de muzică. Biografia Orchestrei Inginerilor are semnificatia unei mișcări artistice a unor generații care au făcut muzică doar din pasiune și care au dorit să atragă oameni către marea muzică.„Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea” reprezintă astăzi un ‚brand’ național al celor care fac muzică din pasiune”, spunea nu demult dirijorul Iliescu.
Ansamblul fondată de maestrul Petru Ghenghea a reprezentat dintru început comunitatea unei stări de spirit, a unei pasiuni și a unor caractere. În jurul unui nucleu ingineresc s-au succedat în timp generații de economiști, fizicieni, profesori de muzică, foști instrumentiști din orchestre profesioniste, toți având în comun crezul inoculat de fondatorul orchestrei.
S-a creat astfel o lume aparte, de oameni aflați unii pe scenă și alții în sală care se înțeleg între ei pentru că toți au aceeași tablă de valori. Concertul aniversar, bucuria comună a orchestrei și a sălii, emoția revederii, entuziasmul manifestat cu decență, satisfacția unui spectacol memorabil – toate acestea au arătat cu putere că în societate există o nișă a unei altfel de Românii.
S-a mai vorbit în spațiul public despre „cele două Români”. Despre România rurală și cea a Corporatiștilor. Despre România tăcută și cea a ciuvicilor și ciutacilor care intră cu cizma în casele oamenilor.
Dar mai există o Românie. A celor care stau departe de toți și de toate acestea. Care se feresc de proști și de obraznici. Care rămân în compania propriilor gânduri, nemulțumiri, frustrări și resemnări. Dar mai ales, rămân neclintiți în valorile lor. Sunt fizicieni, economiști, arhitecți, profesori de muzică, artiști profesioniști – azi pensionari, ingineri din toate specialitățile. Care au un refugiu în muzică. Și care vin de la serviciu, își iau vioara sau ce instrument au și merg la repetițiile orchestrei. Sau doar în sală, la concertele acesteia.
Andrei Iliescu este un cetățean al acestei a treia Românii. Convingerea sa este că interesul față de muzica cultă poate fi o reală formă de supraviețuire spirituală în vremurile viitoare.
Inginer care și-a onorat profesia, muzicolog care și-a onorat studiile la Conservator și dirijor care onorează tradiția unei Orchestre cu totul speciale, Andrei Iliescu ilustrează tipologia oamenilor care-și fac treaba la superlativ, imuni pe cât se poate la prostia și răutățile care ne înconjoară. Ce are de spus, spune cu bagheta și, uneori, în scris. În 2019, la Editura AGIR a publicat volumul „Ingineri, pasiune și muzică – 60 de ani împreună cu Orchestra Inginerilor ”, o amplă și valoroasă monografie a activității ansamblului ingineresc. Publică articole ori comentarii exclusiv pe teme culturale, semnând în Buletin cultural argeșean , în revistele Dilema, Argeșul, Univers ingineresc . În aparițiile media este un fervent susținător al creșterii interesului tinerilor față de muzica cultă și al stimulării copiilor pentru învățarea unui instrument muzical.
Preluând bagheta de dirijor, inginerul și muzicologul Andrei Iliescu a respectat principiile fondatoare ale ansamblului. Dincolo de performanțele repertoriale, de succesul turneelor în străinătate, de numărul de concerte susținute în fiecare stagiune muzicală, pe scena Ateneului Român, a Studioului de Concerte al Radiodifuziunii Române ori la Biserica Luterană – cu ocazia sărbătorilor tradiționale, marea izbândă a acestei Orchestrei este consolidarea, an de an, a acestei comuniuni „de nișă” a unei altfel de Românii.
Orchestra și-a cultivat propriii soliști, mulți dintre cei de astăzi fiind „descoperiri” ale profesorului Ghenghea. „Sunt muzicieni amatori de mare talent și pricepere artistică, precum violonista ing. Ileana Ionești, care este și concert-maestrul orchestrei, ing. Mihai Perciun, pianista dr. fiz. Maria Haiduc, violoncelistul ing. Teodor Chircu, soliști cu mare succes pe scenele din țară, dar și din SUA sau Marea Britanie. În aceeași măsură, cultivăm colaborarea cu mari maeștri ai artei interpretative românești care au acceptat să fie soliști ai orchestrei noastre pe scena Ateneului Român sau în străinătate; și nu puțini sunt aceștia”, menționa Andrei Iliescu într-un interviu mai vechi.
Filmul rupt la directorul Filarmonicii
Un rol important în performanțele Orchestrei îl are susținerea pe care o primește din partea Asociației Generale a Inginerilor din România – AGIR, condusă de dr. ing. Mihai Mihăiță, fost student al profesorului Petru Ghenghea și un mare iubitor de muzică. Orchestra și-a găsit sub AGIR o umbrelă de stabilitate, asigurată cu tact și multă implicare de președintele organizației. „Am susținut pasiunea de a întreține orchestra din toate funcțiile pe care le-am avut în decursul vieții mele profesionale. Și, de atunci, puține au fost concertele orchestrei pe care le-am pierdut în toți acești 70 de ani”, mărturisea Mihai Mihăiță la concertul aniversar.
Multă vreme, Orchestra a beneficiat și de susținerea Filarmonicii bucureștene. Președintele AGIR, dr.ing.Mihai Mihăiță a subliniat în mod special acest lucru în deschiderea concertului aniversar: „Exprim întreaga gratitudine și profundul respect datorate conducătorilor acestei instituții de elită care este Filarmonica „George Enescu”, celor care au acceptat în toți anii de activitate accesul Orchestrei în templul muzicii românești, având sub ocrotire artistică ansamblul nostru timp de șapte decenii. Amintesc pe cei mai apropiați sufletului nostru, maeștrii Mircea Basarab, mai apoi maeștrii Nicolae Licareț, Cristian Mandeal, domnul Andrei Dimitriu și până la Directorul general din prezent, Maestrul Marin Cazacu, care a cântat în Orchestra Inginerilor în vremurile tinereții, fiind apreciat de Maestrul Ghenghea”.
Numai că, la directorul actual se rupe filmul. Chiar înaintea concertului aniversar, Maestrul Marin Cazau i-a anunțat pe membrii orchestrei că este ultima dată când li se acordă „privilegiul” de a plăti o chirie de numai 2.000 de euro pentru un concert! Atins de molima majorărilor prostești la care sunt campioni premierul și primarul general al Capitalei, directorul actual al Filarmonicii vrea să taxeze Orchestra Inginerilor la nivelul la care, de pildă, taxează reprezentanța Bentley care isi lansează la Ateneu ultimele modele de mașini.
Marin Cazacu este un valoros violoncelist și o personalitate a vieții muzicale românești. Era de așteptat să admită că nu se poate aplica aceeași grilă de tarifare unor beneficiari care au rosturi sociale diferite și meniri profesionale total opuse. Poate fi de înțeles că febra goanei după bani a cuprins și Filarmonica, dar un discernământ ar trebui să existe. Ca manager al Filarmonicii, reputatul violoncelist ar trebui să știe că Orchestra Inginerilor nu scoate niciun profit din concertele organizate la Ateneu, că spectacolele acesteia sunt dăruite și că acest ansamblu este prezent an de an, din 1960, pe scena Ateneului ca educator de muzică cultă.
„Nu am fost veleitari, nu am vânat recunoașteri, am slujit muzica și nu ne-am slujit de ea”, sintetizează Andrei Iliescu.
Aceștia sunt oamenii celei de-a treia Românii.
Sursa: https://cotidianulhd.ro/oamenii-celei-de-a-treia-romanii/