5.8 C
Arges
23 octombrie, 2024

A murit Părintele Emilian Stănescu, preot și consilier patriarhal. Ce mesaj a transmis Patriarhul Daniel

Publicat: 19/10/2024, 15:22

Preafericitul Daniel a transmis, sâmbătă un mesaj de condoleanțe la moartea preotului Emilian Stănescu, preot de parohie și consilier patriarhal. „Părintele Emilian Stănescu rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut ca un slujitor harnic al Sfântului Altar, un părinte duhovnicesc, blând şi înţelept pentru păstoriţii săi”, a transmis sâmbătă Patriarhul Daniel.

„Cu adâncă întristare, dar cu nădejdea învierii

i a vie

nice, am aflat despre trecerea la cele ve

nice a Părintelui Emilian Stănescu în diminea

a zilei de miercuri, 16 octombrie 2024. După o activitate pastoral-misionară bogată, de aproape cinci decenii, dintre care opt ani în func

ia de consilier patriarhal, Părintele Emilian

i-a încheiat viaţa pământească, având nădejdea învierii şi a vieţii veşnice”, este mesajul Patriarhului Daniel, potrivit

Potrivit sursei citate, părintele Emilian Stănescu s-a născut la 12 ianuarie 1952, în comuna Berevoe

ti, jude

ul Arge

a Părintelui Emilian

a fost binecuvântată

i prin familia sa”

„Această chemare timpurie către cele sfinte l-a condus pe calea preo

iei, urmând studiile la Seminarul Teologic din Bucure

ti (1968-1973)

i apoi la Institutul Teologic de grad universitar din Bucure

ti (1973-1977).

i prin familia sa, alături de preoteasa Doini

i cei doi fii, Ion Adrian

i Nicolae Alexandru. Prin dragostea

i devotamentul arătat familiei sale, a oferit un model de echilibru între slujirea preo

a de familie, amintind că: „

Dacă nu

tie cineva să-

i rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?

1 Timotei

3, 5).

Chemarea la slujirea preo

ească s-a concretizat în octombrie 1975, când tânărul Emilian a fost hirotonit diacon

i apoi preot de către Înaltpreasfin

itul Victorin Ursache, Arhiepiscopul românilor din SUA

i Canada. Acest moment a marcat începutul unei vie

i dedicate în întregime slujirii lui Dumnezeu

i oamenilor, împlinind îndemnul Mântuitorului: „

Cel ce voie

te să vină după Mine să se lepede de sine, să-

i ia crucea

i să-Mi urmeze Mie

8, 34)”, este mesajul

Loading …

Urmărește Gândul.ro pe

Antena 3

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Economic –

20 Oct, 18:03

ALEGERI 2024 –

20 Oct, 18:00

Emisiuni –

20 Oct, 17:52

Ultima oră

justitie –

20 Oct, 17:22

Știri politice –

20 Oct, 17:11

20 Oct, 16:07

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/a-murit-parintele-emilian-stanescu-preot-si-consilier-patriarhal-ce-mesaj-a-transmis-patriarhul-daniel-20332958

Ultimă oră

Același autor