25 nov 2024
Candidatul independent Călin Georgescu este pe primul loc la alegerile prezidenţiale în 13 judeţe şi în diaspora, iar Elena Lasconi este câştigătoare în 5 judeţe şi în Bucureşti. Candidatul PSD Marcel Ciolacu este pe primul loc în 16 judeţe, iîn timp ce Nicolae Ciucă e câştigător doar într-un judeţ, Giurgiu.
Călin Georgescu a câştigat alegerile în 13 judeţe (Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Argeş, Prahova, Călăraşi, Constanţa, Tulcea) şi în diaspora.
Candidata USR Elena Lasconi a câştigat alegerile în 5 judeţe (Cluj, Iaşi, Braşov, Timiş, Ilfov) şi toate sectoarele Municipiului Bucureşti.
Ciolacu a câştigat alegerile în 16 judeţe: Botoşani, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Dîmboviţa, Teleorman, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin
Ciucă a câştigat alegerile într-un singur judeţ; Giurgiu
Kelemen Hunor a câştigat alegerile în 6 judeţe: Satu Mare, Bihor, Sălaj, Mureş, Harghita, Covasna.
George Simion, deşi clasat al patrulea, nu a câştigat voturile în niciun judeţ, iar singurele judeţe în care a fost pe locul al doilea sunt Arad şi Gorj. La Galaţi, unde a ajutat sinistraţii în urma inundaţiilor, a obţinut locul al treilea (16.07%), după Marcel Ciolacu şi Călin Georgescu. Simion a fost pe locul al treilea şi în diaspora, cu 12.09% din voturi.
Conform rezultatelor parţiale ale alegerilor prezidenţiale, în turul al doilea au intrat Călin Georgescu şi Elena Lasconi.