25.8 C
Arges
16 iulie, 2024

Analiza unui tricolor înainte de „dubla” echipei naționale cu Israel și Kosovo din preliminariile EURO 2024: „Trăim din trecut”!

Publicat: 08/09/2023, 16:00

Andrei Prepeliță, component al primei reprezentative participantă la EURO 2016, consideră că nu ar trebui să ne comparăm cu marile puteri europene. Deși vede echipa din Kosovo mai bună decât a noastră, antrenorul Gloriei Buzău crede că avem șanse să ne calificăm la CE 2024.

, EURO 2024.

Luna aceasta, pe băieții lui Iordănescu îi așteaptă două meciuri extrem de importante: cu Israel, pe 9 septembrie, și cu naționala din Kosovo, trei zile mai târziu, ambele acasă.

Analiza dură a unui tricolor înainte de „dubla” naționalei cu Israel și Kosovo: „Trăim din trecut”!

În acest moment, România este pe locul 2 din grupă, cu opt puncte, cu șanse reale de calificare.

Andrei Prepeliță, antrenorul Gloriei Buzău, a prins ultimul turneu final cu naționala, cel de la Euro 2016, iar acum analizează „la rece” șansele „tricolorilor”.

„Este clar că Elveția este la un al nivel, am jucat și noi la Euro 2016 contra lor, deși cred că atunci diferența nu era atât de mare ca acum”, a declarat Prepeliță. Acesta nu înțelege de ce după egalul din tur, 0-0 cu Kosovo, au existat atâtea critici la adresa jucătorilor echipei naționale: „Noi trăim în trecut, cu ce s-a întâmplat acum 20 de ani. Eu îi văd pe Kosovo o echipă mai bună, nu știu care ar fi argumentele oamenilor care au adus aceste critici”.

Antrenorul Glorie subliniază că există o diferență mare de valoare între loturile formației din Kosovo și cel al Românei: „Kosovo are în componență jucători care anul trecut au câștigat campionatul cu Napoli, jucători care evoluează la Galatasaray, care apără în Premier League, ceea ce la noi în lot nu găsim. Să fim realiști, să ne uităm pe lotul nostru, să vedem unde jucăm și să dăm încredere jucătorilor și antrenorilor”.

Naționala e pe locul 2 în grupă

Pe băieții lui Edi Iordănescu îi așteaptă două meciuri extrem de importante, ambele acasă, cu Israel, pe 9 septembrie, și Kosovo, pe 12 septembrie. După primele patru meciuri din campania de calificare pentru

, echipa României se menține pe poziția a doua în grupă, cu 8 puncte, datorită victoriilor din startul campaniei cu Andorra, 2-0 și cu Belarus, 2-1.

În luna iunie, România a obținut alte două puncte, după 0-0 în Kosovo și 2-2 cu Elveția. Liderii grupei sunt fotbaliștii din Țara Cantoanelor, cu 10 puncte, pe locul trei Israel, 7 puncte, apoi Belarus, 3 puncte, Kosovo, 3 puncte și Andorra, 1 punct.

Gloria Buzău vrea promovarea directă

După primele 5 etape din campionatul Ligii a II a, cu Andrei Prepeliță pe bancă, Gloria Buzău se află în acest moment pe locul 2. Fostul antrenor al lui FC Argeș are obiective clare: „Nu am venit să ne plimbăm, ci să promovăm direct”.

Gloria a început acest sezon cu un egal în deplasare, 0-0, cu CS Mioveni, urmat de o victorie acasă, 2-1, cu CS Tunari. În etapa a 3-a a obținut un egal, 1-1 în deplasare cu Chindia Târgoviște, apoi o victorie acasă, 1-0, cu Metaloglobus și una în deplasare, 4-2, cu FC Unirea Dej.

Echipa lui Prepeliță este prezentă și în Cupa României, unde a ajuns în faza grupelor.

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Cultură –

09 Sep, 09:30

Actualitate –

09 Sep, 09:15

Social –

09 Sep, 09:00

Ultima oră

09 Sep, 08:40

Justiție –

09 Sep, 08:00

HOROSCOP –

09 Sep, 00:00

Sursa: https://www.gandul.ro/sport/analiza-unui-tricolor-inainte-de-dubla-echipei-nationale-cu-israel-si-kosovo-din-preliminariile-euro-2024-traim-din-trecut-20050406

Ultimă oră

Același autor