23.6 C
Arges
19 iulie, 2024

Apelul disperat al unei fete de 16 ani, ținută încuiată în dormitorul unui bărbat, împotriva voinței ei, în Argeş

O fată de 16 ani a fost ținută încuiată într-un dormitor de către un bărbat, împotriva voinței ei. Tânăra a ajuns în locuința bărbatului cu mașina fiicei acestuia. Iată cum s-a petrecut totul.

Sursa foto: GettyImages

S-a întâmplat duminică dimineață în comuna Hartiești din județul Argeș, acolo unde tânăra, în vârstă de 16 ani, prietenă cu fiica bărbatului, a ajuns să fie ținută încuiată în dormitorul lui, împotriva voinței ei.

Din primele informaţii, individul, care avea permisul de conducere suspendat, i-a cerut fiicei sale să meargă împreună cu el la barul din comuna Hârtiești pentru a o lua pe tânăra de 16 ani.

Ajunşi acasă, fata a rămas cu individul care a decis să o încuie în dormitor, împotriva voinței ei, dar fără a o agresa și fără a-și motiva gestul. Imediat tânăra a cerut ajutorul fiicei bărbatului, în vârstă de 18 ani, pe care a rugat-o să sune de urgenţă la 112, demers pe care aceasta l-a făcut.

„Ca urmare a solicitării acesteia şi în urma cercetărilor, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal”, informează IPJ Argeș.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar marți a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/apel-disperat-fata-de-16-ani-tinuta-incuiata-dormitor-barbat-comuna-hartiesti-arges-685035.html

Ultimă oră

Același autor