Argeș. Controale masive la transportul public! Amenzi uriașe
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat, în 6 februarie, o acțiune de verificare a legalității transportului public de persoane.
În urma controalelor, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 27.000 de lei.
Microbuz fără licență de traseu
Un șofer de 55 de ani a fost depistat în timp ce efectua transport public de persoane pe strada 1 Decembrie 1918, fără a deține licență de traseu.
În plus, în interiorul vehiculului nu era afișată lista tarifelor de transport, conform reglementărilor.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat două amenzi în valoare totală de 2.000 de lei.
Totodată, au dispus retragerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor, măsură ce duce la suspendarea dreptului de utilizare a microbuzului pentru șase luni.
Sancțiune de 10.000 de lei pentru lipsa documentelor
În aceeași zi, un alt șofer, în vârstă de 43 de ani, a fost prins efectuând transport regulat de persoane fără copia conformă a licenței de transport.
Operatorul a fost sancționat cu o amendă de 10.000 de lei, fiind dispusă și suspendarea utilizării autovehiculului pentru șase luni.
Amendă pentru lipsa aparatului fiscal
Pe DN 7C, în comuna Băiculești, polițiștii au depistat un microbuz în care patru pasageri nu primiseră bilete, din cauza lipsei aparatului fiscal.
Operatorul de transport a fost amendat cu 15.000 de lei.
Sursa: https://epitesti.ro/evenimente-trafic-2/arges-controale-masive-la-transportul-public-amenzi-uriase