„După ani de muncă şi demersuri, avem, în sfârșit, calea deschisă pentru începerea lucrărilor”, a transmis edilul.
Proiectul va fi realizat prin Compania Națională de Investiții și va duce, în, la inaugurarea unuicomplex sportiv de ultimă generație , construit pe cinci niveluri, cu aproximativ15.000 de locuri . Arena va purta numele celui mai mare fotbalist din istoria Argeșului,Nicolae Dobrin , pe una dintre cele mai moderne arene din România.
Cristian Gentea a mulțumit public tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui vis, de la autoritățile centrale până la echipele de implementare, subliniind că proiectul reprezintăun reper pentru viitorul sportului și al orașului Pitești .