23.6 C
Arges
19 iulie, 2024

CJ Argeş, investigații după percheziţiile DNA: ”Se fac verificări în privinţa unui proiect al unei instituţii subordonate”

07 sep 2023, 17:53

Consiliul Județean (CJ) Argeș a declarat că, în urma informațiilor despre perchezițiile efectuate de către DNA, se desfășoară investigații cu privire la un proiect al unei instituții subordonate.

„Ţinând cont că întotdeauna am dat dovadă de transparenţă şi corectitudine , vă informăm că astăzi, 7 septembrie 2023, organele de cercetare au solicitat Consiliului Judeţean Argeş predarea unor înscrisuri. Angajaţii instituţiei au dat curs solicitării şi au pus la dispoziţie cu promptitudine toate documentele cerute. Se fac verificări în privinţa unui proiect al unei instituţii subordonate CJ Argeş „, se precizează într-un comunicat transmis de CJ Argeş.

Potrivit aceleiaşi surse, instituţia nu este abilitată facă publice mai multe informaţii pe această temă, pentru a nu afecta desfăşurarea anchetei.

„De asemenea, subliniem că, până în acest moment, nici un angajat al Consiliului Judeţean nu a fost chemat la audieri şi nici nu i s-a adus la cunoştinţă vreo calitate procesuală, ci vorbim doar de predarea unor documente oficiale. Consiliul Judeţean Argeş şi instituţiile subordonate au în derulare zeci de proiecte pe toate axele de finanţare existente (fonduri europene, guvernamentale), atragerea de cât mai multe fonduri fiind principalul obiectiv pentru dezvoltarea judeţului. Toate aceste proiecte sunt transparente, realizate în urma unor licitaţii publice şi sunt verificate constant de instituţiile abilitate”, se mai menţionează în comunicat.

Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA au efectuat, joi, 21 de percheziţii într-un dosar privind achiziţia de locuinţe pentru persoane vulnerabile.

„Procurorii (…) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie , comise în cursul anului 2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică privind cumpărarea de către o instituţie publică a unor locuinţe destinate persoanelor vulnerabile”, se arată într-un comunicat al DNA, conform Agerpres.

Conform sursei citate, cele 21 de percheziţii au fost efectuate în judeţul Argeş, trei la sedii ale unei instituţii publice şi restul la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, arată Agerpres.

07 sep 2023, 17:30

Sursa: https://www.dcnews.ro/cj-arges-investigatii-dupa-perchezitiile-dna-se-fac-verificari-in-privinta-unui-proiect-al-unei-institutii-subordonate_929398.html

Ultimă oră

Același autor