Vremea rea nu se dezice, așa că joi vremea va fi închisă: meteorologii anunță cod galben de vânt în Muntenia și sud-estul Olteniei, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul și estul Transilvaniei este cod galben de ploi puternice. La munte, la peste 1.800 de metri, ninge.
Joi, de la ora 10:00 până la ora 20:00, este cod galben de vânt în cea mai mare parte a Munteniei și sud-estul Olteniei. Vântul va avea viteze de 50…65 km/h.
Vineri, atenționarea este doar pentru regiunile vestice, iar de vineri noapte până sâmbătă seara în cele estice, cu viteze în general de 40…50 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h.
Sunt vizate județele Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași și București.
O altă atenționare cod galben este în vigoare până la ora 18:00. Vor fi ploi însemnate cantitativ, ninsori la peste 1800 m altitudine și strat de zăpadă în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul și estul Transilvaniei.
CITEȘTE ȘI: Seif metalic cu 26.000 de lire sterline şi 20.000 de lei, furat dintr-o locuinţă din Timiş. Seiful, cu urme de forţare, găsit pe un drum agricol
Ploile vor avea și caracter de aversă, iar vineri și sâmbătă vor fi însoțite izolat de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare până la sfârșitul intervalului, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de 40…60 l/mp.
În Carpații Meridionali, iar din noaptea de vineri spre sâmbătă și în Carpații Orientali, la peste 1800 m altitudine, temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosimi, în medie, de 10…20 cm.