Potrivit anchetatorilor de la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, bărbatul ar fi imprimat etichete cu coduri de bare similare celor folosite în Sistemul de Garanție-Returnare.
Acestea erau lipite ulterior pe recipiente care nu erau eligibile pentru reciclare, iar apoi introduse în aparatele speciale din supermarketuri. În acest mod, sistemul era indus în eroare, iar dispozitivele eliberau bonuri valorice.
Percheziții și probe găsite în locuință
Schema ar fi funcționat până când polițiștii au intrat pe fir. În urma unei percheziții, oamenii legii au descoperit aproximativ 3.000 de etichete imprimate, dar și alte materiale folosite pentru falsificare.
Reținut și cercetat penal
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Ancheta continuă pentru a stabili întreaga activitate infracțională și prejudiciul creat, dar și dacă au existat complici în această schemă.
Cazul scoate în evidență vulnerabilități ale sistemului automat de reciclare, folosit pe scară largă în România, și ridică semne de întrebare privind modul în care pot fi prevenite astfel de fraude.