Decizie pentru „păcănelele“ din Pitești
Tema interzicerii jocurilor de noroc revine în prim-plan și la Pitești.
În cadrul punctului „Diverse” din ședința ordinară a Consiliului Local de astăzi, primarul Cristian Gentea a anunțat organizarea unei dezbateri publice pe acest subiect, în contextul în care fenomenul capătă amploare la nivel local.
Date concrete despre fenomen
Potrivit edilului, în municipiu funcționează zeci de spații dedicate jocurilor de noroc, iar impactul este unul semnificativ, inclusiv din punct de vedere economic și social.
În acest context, administrația locală analizează posibilitatea unor măsuri, însă decizia finală ar urma să fie influențată și de opinia publică:
„Prima legată de jocurile de noroc. Așa cum spunea domnul Mihăilescu la început, când a avut prima intervenție, n-am făcut comisie, am făcut un grup de lucru care a identificat toate locațiile: sunt 127 de puncte de lucru, suprafața spațiilor este de 9.706 metri pătrați și numărul total de angajați este de 506.
Am participat, în cadrul AMR-ului, la o dezbatere cu toți primarii marilor municipii din România și cu președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Am văzut cam care este situația în țară și care este opinia. Sunt două localități care au interzis total: Slatina și Reșița.
În rest, nu, iar opiniile sunt împărțite, poate mai mult în mers pe ideea scoaterii păcănelelor. Acum este și discuția ce se întâmplă: poți să scoți o parte din ele sau pe toate, asta rămâne de văzut.
Și eu propun pentru săptămâna viitoare o dezbatere publică pe această temă.”,a transmis Cristian Gentea în cadrul ședinței.
Decizia, în dezbatere
Anunțul vine într-un moment în care tot mai multe administrații locale discută despre limitarea sau eliminarea jocurilor de noroc.
La Pitești, următorul pas este consultarea publică, care ar putea contura direcția finală a unei eventuale decizii.
Întreaga intervenție poate fi urmărită începând cu minutul 40:
Foto principal:
Sursa: https://epitesti.ro/stiri/administrativ/decizie-pentru-pacanelele-din-pitesti