Un bărbat a fost găsit fără viață în râul Argeș, în noaptea de miercuri spre joi, în apropierea unui centru comercial din municipiul Pitești.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, intervenția a fost declanșată după un apel la 112 care semnala prezența unei persoane în apă. La fața locului au fost trimise două autospeciale, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, o barcă pneumatică, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Bărbatul a fost scos din apă și predat echipajelor medicale, însă medicii au constatat că prezenta semne incompatibile cu viața și au declarat decesul.