Lovitura de start a meciului FC Argeș – UTA, care a avut loc sâmbătă, 31 ianuarie, în cadrul etapei a 24-a din SuperLiga, a fost dată, simbolic, de Cristian Negru, un veritabil „vultur” alb-violet! Fost jucător și antrenor al echipei piteștene, acesta a jucat în tricoul Argeșului în 90 de meciuri, marcând 13 goluri.
Cristi Negru a jucat la FC Argeş în perioada 1994 – 1999, apoi s-a transferat la Universitatea Craiova. A revenit la FC Argeş, ca antrenor, la echipa a doua, care evolua îl Liga a III-a. În cariera sa, a mai activat, ca jucător, la Aripi Pitești, Chindia Târgoviște, U Craiova, Farul Constanța, Oțelul Galați, Oltul Slatina, UTA, dar și în Maroc, la Hassania US Agadir (2005-2006).
„Din păcate, copiii de acum nu se mai joacă în fața bocului”
Cristi, ai fost unul dintre fotbaliștii pe care suporterii argeșeni i-au iubit. De la ce vârstă ai început să joci?
– Iubesc fotbalul de mic, băteam mereu mingea în cartier. La 8 ani am început să joc la Aripi Pitești, sub îndrumarea domnului Gabriel Trandafirescu. Școala de Fotbal „Aripi” Pitești a organizat o selecție la care s-au prezentat foarte mulți copii, o sută de pitici au fost atunci, dar numai zece am fost opriți. Printre aceia m-am numărat, din fericire, și eu. Erau doar două cluburi mari pe vremea aceea, FC Argeș și CSS Aripi. În 1984 am ajuns la Aripi, am început să mă pregătesc și am crescut, pas cu pas, etapă cu etapă. Am fost un jucător liniștit, care a respectat mereu sarcinile tuturor antrenorilor, nu am fost deloc conflictual, ci mereu mi-a plăcut să acumulez cât mai multe informații despre ceea ce aveam de făcut pe terenul de fotbal. Altceva nu aveam de făcut atunci, și în pauză, la școală, tot mingea o vedeam în fața ochilor. Din păcate, copiii de acum nu se mai joacă în fața bocului, iar acest aspect este cât de poate de evident. Am fost pe podium cu echipa de juniori, am fost de două ori campion național, tot de două ori am ieșit vicecampion național, iată că am avut rezultate frumoase. Am fost coleg cu Vali Năstase și Iulian Crivac. Una peste alta, am avut o copilărie frumoasă, părinții mei m-au susținut, m-au lăsat să merg la fotbal, nu s-au opus. Contează enorm să fie alături de tine familia, la bine și la greu. Îmi amintesc că tata venea mereu la antrenamente și la jocuri, stătea pe margine și se uita. Nu aveam ce face pe vremea aceea, doar fotbalul și școala erau în capul meu. Eu și Crivac jucam la o grupă mai mare cu doi ani decât noi și îmi amintesc că mă obligau colegii să rostesc și eu o vorbă mai deocheată, iar eu refuzam tot timpul. Când, în final, am zis și eu acel cuvânt, tot vestiarul m-a aplaudat. Ce vremuri erau…
La FC Argeș cum ai ajuns?
– Președintele clubului FC Argeș era domnul Mihai Georgescu și și venea mereu la meciurile noastre, la Aripi. Eu și Crivac eram în ultimul an de juniorat. Ne-a văzut, ne-a urmărit pe amândoi cum jucăm, i-a plăcut, iar cu șase luni înainte de a termina junioratul, a venit să ne propună să semnăm cu precontract… așa am ajuns la gruparea din Trivale. Echipa promovase în primul eșalon, antrenor era Marian Bondrea, un om deosebit. Era un nucleu de jucători foarte tineri, precum Schumacher, Vali Năstase, Lăcustă, Diță etc. Jucătorii cu experiență erau Jean Barbu, Gabi Dumitru, Vasile Popa, Emil Săndoi, Daniel Mogoșanu, adevărate modele pentru noi. De asemenea, îmi amintesc că eram foarte mulți argeșeni atunci, cred că zece eram originari din Argeș.
„Nu aveam noi foarte mulți bani, dar nici nu alergam după ei”
Ce ți-ai cumpărat din primii bani câștigați din fotbal?
– Primii bani i-am câștigat la FC Argeș. Erau la modă atunci combinele muzicale, cu CD, costau cam opt sute de mii sau 8 de mii de lei, nu mai rețin cum erau banii pe vremea aceea. Nu aveam noi foarte mulți bani, dar nici nu alergam după ei, ne mulțumeam cu cât primeam. În altă ordine de idei, îmi vine în minte meciul de debut pe prima scenă a fotbalului românesc. Am jucat la Piatra Neamț și eu am intrat în ultimele 30 de minute, se juca bărbătește acolo, era un teren greu, la propriu și la figurat… Îmi amintesc că primul contact l-am avut cu un fundaș advers care m-a aruncat de pe iarbă direct pe zgură; nu era tartan în anul 1994.
Dacă ar fi să retrăiești un meci în tricoul lui FC Argeș, care ar fi acela?
– Sunt foarte multe meciuri care mi-au rămas în suflet și în minte. De exemplu, un meci memorabil a fost cel contra echipei Rapid, pe care am învins-o, acasă, cu 3-2, iar eu am marcat unul dintre goluri, în 1995. În aplauzele publicului, am primit o centrare de pe dreapta, de la Gabi Dumitru, și am dat cu latul sub bară. Meciul cu Istanbulspor, de exemplu, din cupele europene, mi-a rămas în inimă; am fost învinși, în deplasare, cu 4-2, am intrat la pauză și i-am dat pasă de gol lui Adi Mutu, care ducea scorul la 2-1. Ne-am calificat, deoarece învinseserăm acasă, iar în jocul următor am dat peste Celta Vigo… Spre bucuria mea, revăd pe youtube meciuri din acea perioadă și mă apucă nostalgia…
Cum ai cunoscut-o pe Monica, soția ta?
– Într-o zi însorită, pe trecerea de pietoni, destinul mi-a scos-o în cale, în anul 1996. Avem 26 de ani de căsnicie și un băiat, Antonio, în vârstă de 25 de ani, care este instructor de fitness, la București. Mi-au plăcut dintotdeauna fetele cu părul creț, iar Monica se înscrie în tiparul meu preferat. Am avut și avem o căsnicie frumoasă, ne-am sprijinit și încurajat mereu. Deși mama ei a fost sceptică la începutul relației noastre, deoarece lumea nu spunea lucruri pozitive despre fotbaliști, și-a dat seama ce fel de persoană sunt și m-a acceptat. Iată că anii au trecut și nu peste mult timp, eu și soția mea vom deveni și bunici. Voi fi foarte blând, le voi face toate poftele nepoților, dar vor avea și reguli de respectat. În viață, dacă nu ești disciplinat, nu faci nimic. Ca tată, am fost și drastic, au fost momente, ce-i drept, puține, când am fost nevoit să dau cu pumnul în masă, pentru că nu aveam altă soluție. Familia a fost peste tot cu mine, nu am lăsat-o la Pitești, am luat-o cu mine.
„Florin Halagian mi-a spus că vârful care nu atacă deloc colțul scurt nu se poate numi vârf”
Ce moment din vestiar îți vine acum în minte din perioada FC Argeș?
– Sunt multe clipe frumoase pe care le-am petrecut alături de colegii mei. Îmi amintesc, de exemplu, că Bogdan Argeș Vintilă și Cornel Cristescu compuneau versuri și înregistrau melodii, iar noi eram pe margine, îi ascultam, îi aplaudam… eram toți uniți. Acesta se înscrie la capitolul clipe de neuitat, dar am avut și un moment critic. Șase luni de zile am avut probleme cu coloana, am mers la Băile Felix, pentru recuperare, se întâmpla în 1997. Cu greu mi-am rezolvat acele probleme, au fost momente când am plâns de durere. Nu mă puteam antrena la capacitate maximă, am jucat cu dureri, Mă antrenam, trăgeam tare de mine, chiar dacă îmi venea să urlu. Am mai jucat și când aveam entorsă, îmi mai făcea medicul injecție în mușchi și jucam… De la fiecare antrenor am învățat câte ceva. De exemplu, nu voi uita niciodată vorbele regretatului Florin Halagian. Mi-a spus că vârful care nu atacă deloc colțul scurt nu se poate numi vârf.
Ești antrenor la grupele de juniori de la CS Muscelul Câmpulung. Spune-mi, te rog, ce greșeli fac părinții care vor cu orice preț ca odraselele lor să ajungă fotbaliști?
– Cea mai mare greșeală este aceea că își doresc mai mult decât propriii copii. Le spun mereu părinților să-i încurajeze pe copii, să-i susțină mereu, însă doar atât, nimic mai mult. Restul ține de antrenor. Toți copiii sunt talentați, dar în fotbal mai intervine șansa, norocul, educația de acasă, mentalitatea. Important este să muncească foarte mult, doar așa pot ajunge ceea ce-și doresc. Și să iubească ceea ce fac. Plăcerea este secretul reușitei. Când eram copil, atât de mult iubeam fotbalul încât jucam și în interiorul școlii. M-a prins doamna învățătoare că băteam mingea pe culoar și m-a ținut în picioare toată ora.
Ce părere ai despre FC Argeș de acum?
– Sunt mândru de echipa de acum. S-a creat o emulație, avem un staff tehnic și administrativ de excepție, toți sunt uniți. Băieții joacă pe teren unii pentru ceilalți, se vede coeziunea, iar rezultatele arată că ceea ce spun eu este perfect adevărat. Sunt bine organizați și cred că vor avea rezultate din ce în ce mai bune. Le doresc mult succes!