23:58, 1 februarie 2019
Așa cum am scris în zeci de articole, funcțiile de conducere din Apele Române se negociază politic iar politrucii numiți de partide nu au nici pregătirea necesară prevăzută de legislație și nici experiența necesară. Efectele acestei practici pe care nimeni nu are interesul și nici curajul să o stopeze s-au văzut la inundații și se văd astăzi și în scandalul apei de la robinet din București, declanșat de un inginer metalurg care n-are habar de domeniul apelor dar conduce ABA Argeș-Vedea.
Inginerul Adrian Moisescu de la Aba Argeș-Vedea, absolvent al Facultăților de Electronică și de Construcții semnala la sfârșitul lunii decembrie anul trecut cum a ajuns actualul director al ABA Argeș Vedea în funcție: „Gorunescu, singurul candidat pt. concursul organizat la Centrul de Pregătire și Formare Profesionala din domeniul Gospodăririi Apelor. Condițiile de concurs au fost „DRACONICE”. Trebuia sa fii DOAR inginer. Menționez ca Gorunescu este acum director la Administratia Bazinala de Apa Argeș Vedea. El a întrat în Sistemul Gospodăririi Apelor în urma unui interviu,FARA CONCURS și a fost angajat la Serviciul Avize Autorizații. Apoi a fost detașat ca Director de Administrație Bazinala De Apa.(a se vizualiza interpelare, deputat de Argeș-Ionuț Mosteanu). Menționez ca profesia lui Gorunescu este de știință metalelor, adică metalurgie, meserie care nu se regăsește în nomenclatorul de meserii al ANAR. Acum încearcă sa se angajeze și el cu concurs. Și unde!!!!!. La Centrul de Pregătire și Formare Profesionala. Concurs în Desfășurare pe site-ul ANAR. INCREDIBIL din punctul meu de vedere ce se întâmplă în Apele Române.” explica Moisescu.
În vara anului trecut, deputatul USR de Argeş Ionuț Moșteanu a formulat o interpelare adresată lui Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor, solicitând clarificări privind suspiciuni de angajări ilegale la Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea. „Angajarea domnului Gorunescu Bogdan Florin s-a făcut prin nerespectarea prevederilor H.G. 286/23.03.2011 – acest lucru este susținut și de faptul că pe site-ul ANAR nu a fost publicat postul pentru concurs și nici în Monitorul Oficial al României. Angajarea domnului Gorunescu Bogdan Florin s-a făcut prin nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă 2016-2018. În fapt se menționează că domnul Gorunescu Bogdan Florin este de profesie inginer metalurg (știința și ingineria materialelor), profesie care nu se regăsește în nomenclatorul de meserii al ANAR. Ca urmare vă solicit demararea unei acțiuni de verificare a corpului de Control al Ministerului la Administrația Națională Apele Române”, scrie în interpelare Ionuț Moșteanu (citește interpelarea și răspunsul ministrului la finalul articolului).
Ministrul Deneş i-a răspuns deputatului că a fost demarat un control în acest sens la ABAAV Argeş, de către Corpul de Control al ministrului, „…s-au constatat potenţiale încălcări ale legislaţiei în vigoare privind angajarea personalului ABAAV…dispunându-se în acest sens luarea măsurilor legale care se impun”, scrie în răspunsul ministrului Ioan Deneş.
Bineînțeles că Gorunescu e tot în funcție și acum aflăm de la Apa Nova, firmă privată, că Administrația Națională „Apele Române” nu a anunțat că râul Argeș este poluat, ci Apa Nova a semnalat către filiala din Argeș a instituției de stat acest lucru.
Întrebat cum explică acest lucru, directorul general al ANAR, alt neavenit în funcție, fost șef de service auto până acum trei ani, Victor Sandu a explicat că legal,„ frecvența de prelevare și analize de calitate a apelor pentru cursurile de râu încadrate în categoria A2 este stabilită de către autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor (prin Administrația Națională „Apele Române” (A.N.A.R.) – A.B.A. Argeș -Vedea) odata (sic!) pe luna și care a coincis cu data de 28 ianuarie 2019, iar operatorul de apa S.C. APA NOVA S.A. București prelevează probe zilnice pentru asigurarea unei tratări corespunzătoare în vederea distribuției apei potabile către populație.”
Adică Bogdan Gorunescu directorul de la Argeș-Vedea a decis că o frecvența lunară a prelevărilor este suficientă pentru a vedea nivelul poluării râului care alimentează Bucureștiul, că doar într-o lună nu moare nimeni de la poluare. Eu zic să ne mulțumim că au scris „odată pe lună” și nu au scris odată și punct. Și odată, cândva, luau ei o probă. Să le fie mai ușor.
Menționăm că presa a relatat că și Victor Sandu (vezi
) și Bogdan Gorunescu (vezi
) sunt numiți în funcții de Mircea Drăghici ce se antrenează pe margine să preia și Ministerul Transporturilor. Numai Klaus Iohannis îl tot încurcă.
Foto Bogdan Gorunescu: Jurnalul de Argeș