Chiar când se perfecta privatizarea Dacia cu grupul Renault s-au produs mai multe încurcături în documente. Pe ultima sută de metri, pentru a duce la București niște acte indispensabile, regretatul pilot Dan Necula a făcut cursa vieții sale: 45 de minute de la Uzină până la sediul FPS din București.
În episoadele precedente am arătat cum privatizarea Dacia a fost foarte aproape de a se face nu cu grupul Renault, ci cu concernul sud-coreean Hyundai. Asta deși „tatăl” Daciei a fost, de la bun început, Renault, iar la Mioveni toată lumea îi aștepta pe francezi să revină. Am detaliat, în episodul precedent, cum regretatul Constantin Stroe a izbutit să-i determine pe cei de la Renault să facă pasul spre Dacia, în detrimentul asiaticilor. Deși, la un moment dat, preluarea Daciei de către Hyundai părea fapt ca și împlinit.
CITIȚI ȘI: Firul de ață de care a atârnat privatizarea Dacia cu grupul Renault (I) Pentru aceia dintre dumneavoastră interesați de amănunte în acest sens, recomandăm cu căldură două cărți scrise de oameni care au fost în mijlocul evenimentelor și le-au influențat nemijlocit cursul. Una ar fi cea semnată de Nicolae Badiu, ”Poarta 3. Mașina cu nume de țară, Dacia”, din care am și citat în episodul precedent.
Două cărți de referință pentru istoria Daciei
A doua ar fi cartea semnată de Constantin Stroe, Gheorghe Druță și Silviu Sepciu, ”De la IMS 57 la Dacia Duster. O istorie a fabricației de autoturisme în România”. În acest din urmă volum, e descrisă la un moment dat incredibila brambureală birocratică în care s-a lucrat:
”Opt zile înainte de semnarea contractului, s-a verificat dacă totul e în ordine și s-a observat că avizele ministerelor pentru semnare nu existau încă, ceea ce făcea imposibilă semnarea… Soluția găsită a fost o Ordonanță de Urgență (a Guvernului – n.r.) care să aprobe elementele contractului… În ziua semnării, vineri, 2 iulie (1999 – n.r.) Ordonanța nu apăruse încă în Monitorul Oficial, pentru că nu se primiseră nici de această dată toate avizele ministerelor.
Președintele Renault (regretatul Louis Schweitzer – n.r.) era așteptat să sosească, timpul presa… Constantin Stroe, întotdeauna de neînlocuit și harnic, și-a luat sarcina de a aduna semnăturile miniștrilor, inclusiv a prim-ministrului (Radu Vasile, PNȚCD – n.r.)… dar atunci se descoperă cu stupoare că aceste semnături prețioase au fost colectate pe un document postdatat 2 iulie, în loc de 29 iunie, când Guvernul adoptase Ordonanța de Urgență”.
CITIȚI ȘI: Firul de ață de care a atârnat privatizarea Dacia (II) Pisica sud-coreeană a speriat cocoșul francez Și ar mai fi și alte asemenea lucruri de relatat. Confuzii, omisiuni, nepăsare, incompetență, delăsare etc. Lucruri care nu fac decât să confirme celebra cugetare a generalului francez Henri Berthelot, venit să ne ajute cu vreo opt decenii și ceva înainte de cele relatate aici: ”Voi, românii, sunteți admirabil de dezorganizați”.
Cu 200 km la oră pe autostradă
Ultimul astfel de hop birocratic a fost depășit prin contribuția decisivă a regretatului inginer și pilot de raliuri Dan Necula, plecat recent dintre noi. Unul dintre colegii săi de automobilism sportiv piteștean, inginerul și profesorul Cătălin Frîncu (al cărui tată e un reper al istoriei uzinei Dacia), a rememorat evenimentele:
”Dan Necula, „Șefu”, primește telefon de la Constantin Stroe : „Te rog mergi de urgență la poarta 3, te întâlnești acolo cu X, îl iei și ajungi până la ora 12 la sediul FPS în București. Ești singurul în care am încredere că ajungi acolo în cel mult o oră”. Am citat din memorie o discuție pe care am avut-o cu Dan Necula de mai multe ori și al cărei conținut mi-a fost confirmat la înmormântarea dânsului de o altă persoană, cunoștință comună.
Dan Necula a luat automobilul (o Dacia Nova pregătită pentru raliuri, foto sus – n.r.) și a parcurs distanța de la Poarta 3 de la Uzina Dacia până la sediul FPS București în mai puțin de o oră, împreună cu cel care ducea dosarul cu documentele datate corect, care trebuia semnate. „Cel din dreapta a ținut una din țevile de la rollbar cu mâna dreaptă foarte strâns, până-i albiseră degetele. Nu mersese niciodată cu 200 km la oră. Am ajuns cu puțin înainte de ora 12 la sediul FPS. ne-am încadrat în termenul limită”, a povestit Cătălin Frîncu, pentru ArgeșulOnline.ro.
Dacă acele documente n-ar fi ajuns la timp la sediul FPS, semnarea contractului de privatizare cu Renault n-ar fi putut avea loc.
Restul se știe: privatizarea Dacia cu Renault s-a semnat în 2 iulie 1999. A urmat apoi o istorie de 27 de ani de succese de neimaginat pentru Dacia. Iar povestea mariajului de succes dintre Dacia și Renault mai are încă multe file de depănat.
Uneori, marile evenimente ale istoriei sunt decise de fapte aparent mărunte ale unor oameni. Ale căror nume adesea istoria nu le reține. Pe cel al lui Dan Necula ar trebui să-l rețină, fie și numai din motivul relatat aici, dacă nu și din multe altele.
surse foto: arhivă personală Cătălin Frîncu, Sursa Zilei