3.9 C
Pitești
5 februarie, 2026

Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, trimis în judecată. Ce acuzații i se aduc

Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, este acuzat de procurorii DNA de complicitate la dare de mită, într-un dosar ce vizează trucarea unei licitații publice la nivelul Registrului Auto Român (RAR). Miza tranzacției era atribuirea unui contract generos, în valoare de 23 de milioane de lei (peste 4,5 milioane de euro), către societatea Euro Quip International SRL.

Potrivit referatului procurorilor, întreaga schemă a fost pusă în mișcare în luna mai 2025 de către Cătălin Daniel Bușe, administratorul firmei beneficiare. Acesta i-ar fi promis directorului general al RAR, Mihai Alecu, un „comision” de 6% din valoarea totală a contractului. În schimbul banilor, directorul ar fi trebuit să se asigure că procedura de achiziție publică pentru reînnoirea acordului-cadru de prestări servicii va fi adjudecată preferențial de către firma Euro Quip International SRL.

Planul a eșuat după ce chiar șeful RAR, Mihai Alecu, a ales să denunțe propunerea la DNA. În baza acestor informații, procurorii au declanșat ancheta care a dus, pe 16 decembrie 2025, la reținerea lui Răzvan Cuc și a lui Cătălin Daniel Bușe.

Ulterior, instanța a admis solicitarea DNA de a-i plasa pe cei doi în arest preventiv, considerând gravitatea faptelor și probele administrate. În timp ce Bușe este acuzat de dare de mită, Răzvan Cuc este vizat pentru rolul său de complice în această tentativă de corupție la nivel înalt.

Sursa: https://jurnaluldearges.ro/fostul-ministru-al-transporturilor-razvan-cuc-trimis-in-judecata-ce-acuzatii-i-se-aduc-430700/

Ultimă oră

Același autor