8 C
Pitești
13 februarie, 2026

ITM Argeș: Număr ridicat de sesizări privind întârzierea salariilor

ITM Argeș semnalează un număr ridicat de petiții privind neplata sau plata parțială a drepturilor salariale

Tot mai mulți salariați din Argeș susțin că nu își primesc salariile la timp sau că acestea sunt achitate doar parțial. Situația reiese dintr-o analiză realizată de compartimentul care gestionează petițiile din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Argeș.

În urma verificărilor interne, reprezentanții ITM Argeș au constatat că un număr semnificativ de angajați reclamă faptul că angajatorii pentru care au lucrat în baza contractelor individuale de muncă nu au acordat drepturile salariale integral sau au întârziat plata acestora.

Neplata salariilor nu afectează doar veniturile imediate ale salariaților, ci poate avea consecințe și asupra contribuțiilor aferente, ceea ce poate duce la nerecunoașterea perioadei lucrate ca stagiu de cotizare.

Inspectorii de muncă reamintesc că salariul trebuie plătit cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în documentele interne ale angajatorului. Întârzierea nejustificată sau neplata drepturilor bănești poate atrage obligația de a compensa prejudiciile produse angajaților.

Totodată, întârzierea plății salariului pentru o perioadă mai mare de o lună reprezintă contravenție și poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei pentru fiecare persoană afectată, cu anumite excepții prevăzute de lege.

Potrivit atribuțiilor sale, Inspectoratul Teritorial de Muncă poate verifica situațiile semnalate, poate constata neregulile și poate dispune măsuri pentru ca angajatorii să intre în legalitate și să își respecte obligațiile față de salariați.

Sursa: https://interesargesean.ro/itm-arges-numar-ridicat-de-sesizari-privind-intarzierea-salariilor/

Ultimă oră

Același autor