-3.4 C
Pitești
16 ianuarie, 2026

La –15 grade afară, în saloane sunt +25. Un spital din Argeș care arată că se poate! – Criterii.ro

În timp ce, în această perioadă, sunt semnalate tot mai multe probleme grave în spitalele din România – lipsa căldurii, a apei calde și condiții improprii pentru pacienți – există și exemple care arată că lucrurile pot funcționa normal. Chiar foarte bine.

Un astfel de exemplu esteSpitalul de Recuperare Respiratorie și Pneumologie „Sf. Andrei” din comuna Valea Iașului , județul Argeș.

În una dintre cele mai geroase nopți ale acestei ierni, când temperaturile exterioare au coborât până la –15 grade Celsius, în saloanele unității medicale erau 24–25 de grade. Un detaliu care, din păcate, a ajuns să pară o performanță, deși ar trebui să fie o normalitate.

Spitalul din Valea Iașului tratează pacienți cu afecțiuni respiratorii, dar a devenit, în ultimul timp, cunoscut și pentru recuperarea medicală fizică, o specializare cu mare adresabilitate. De la introducerea acestei linii de tratament, unitatea primește pacienți din întreaga țară, inclusiv din județe aflate la mare distanță.

Personalul medical vorbește despre cazuri în care pacienți ajung la internare sprijinindu-se în cârje și pleacă, la externare, pe picioarele lor. Iar pacienții confirmă, la rândul lor, rezultatele bune ale tratamentelor.

Deși clădirea spitalului este una veche, iar drumul de acces – pe o porțiune de aproximativ un kilometru – lasă de dorit, condițiile din interior contrazic complet prima impresie. Saloanele sunt curate, bine încălzite, iar unitatea este dotată cu aparatură medicală modernă, astfel încât pacienții nu sunt nevoiți să vină de acasă nici măcar cu banala cremă de reumatism – tot ce este necesar tratamentului se găsește aici.

Spitalul dispune de computer tomograf nou, echipamente moderne pentru fizioterapie și kinetoterapie, aparate de purificare a aerului și lămpi UV în fiecare salon, roboți pentru igienizarea spațiilor, o centrală termică performantă pe gaze, precum și bucătărie proprie complet utilată.

Un alt aspect important este legat de alimentarea cu apă. În timp ce, în municipiul Curtea de Argeș și în unele localități limitrofe apa nu este potabilă, spitalul are sursă proprie – un puț de mare adâncime – cu apă verificată prin analize de laborator. Această soluție asigură atât calitatea apei, cât și costuri mai reduse.

Despre personal, de la portar la conducere, pacienții vorbesc apreciativ. Medici, asistenți și personal auxiliar lucrează într-o echipă unită, cu relații apropiate, care funcționează mai degrabă ca o familie profesională, construită în jurul empatiei și al respectului față de pacient.

„Așa e normal să fie” , a declaratmanagerul unității, Florentina Matei , subliniind că, dincolo de investiții, funcționarea spitalului se bazează pe exigență, implicare și respect față de pacient.

Unitatea este finanțată de Consiliul Județean Argeș, iar atragerea fondurilor europene, de-a lungul anilor, a contribuit semnificativ la modernizarea spitalului. Chiar dacă mai sunt lucruri de îmbunătățit, precum infrastructura de acces, progresul este evident.

Spitalul de la Valea Iașului rămâne un exemplu că, și în România, sistemul medical poate funcționa corect atunci când există viziune, implicare și continuitate.

Sursa: https://criterii.ro/arges/la-15-grade-afara-in-saloane-sunt-25-un-spital-din-arges-care-arata-ca-se-poate/

Ultimă oră

Același autor