5 C
Pitești
8 februarie, 2026

Liderul SANITAS anunță declanșarea procedurilor pentru grevă generală

Președintele SANITAS, Iulian Pope, a anunțat că sindicaliștii din sănătate și asistență socială sunt pregătiți să declanșeze conflictul colectiv de muncă, în contextul posibilelor reduceri de venituri. Potrivit acestuia, săptămâna aceasta vor începe procedurile legale, iar Guvernul va fi notificat oficial cu privire la intenția de protest.

Liderul SANITAS a precizat că așteaptă un răspuns rapid din partea autorităților și o eventuală invitație la dialog, însă în paralel vor fi strânse semnături în unitățile sanitare și de asistență socială din toată țara.

„Suntem în prag de grevă generală. Săptămâna aceasta guvernul va decide dacă îşi menţine poziţia, dacă va reduce veniturile şi pentru sistemul sanitar şi pentru cel de asistenţă socială. Noi suntem pregătiţi, noi ştim ce avem de făcut. De săptămâna asta vom începe procedurile legale de declanşare a conflictului colectiv de muncă. Vom notifica guvernul despre intenţia noastră şi vom avea o perioadă destul de scurtă în aşteptarea unui răspuns sau unei invitaţii la dialog. Trebuie să fii pregătit şi tu, fiecare dintre voi trebuie să fie pregătit. Vom transmite listele de semnături către liderii Sanitas din fiecare unitate sanitară şi de asistenţă socială. Tu trebuie doar să semnezi lista şi să-ţi asumi că vei participa la o acţiune de protest pe care guvernul o merită cu prisosinţă. Te aşteptăm alături de noi”, a transmis Iulian Pope.

Sursa: https://jurnaluldearges.ro/liderul-sanitas-anunta-declansarea-procedurilor-pentru-greva-generala-431174/

Ultimă oră

Același autor