38.6 C
Arges
16 iulie, 2024

Litoralulromanesc.ro: Valoarea medie a unei vacanţe pe litoralul românesc a fost vara asta de 546 de euro pentru două persoane. Peste 36% dintre cei care au ales litoralul românesc sunt din Capitală, 6% din judeţul Prahova şi peste 5% din judeţul Cluj

astăzi, 16:57

Valoarea medie a unei vacanţe pe litoralul românesc, în sezonul estival 2023 a fost de 546 de euro pentru două persoane, iar din totalul rezervărilor, 26% au fost achitate cu vouchere de vacanţă. Durata medie a sejurului a fost 4,8 nopţi, arată datele touroperatorului Litoralulromanesc.ro.

”Sezonul vacanţelor pe litoralul românesc a ajuns aproape la final, iar unii turişti se grăbesc să îşi achiziţioneze sejururile la Marea Neagră pentru vara viitoare încă de acum. Primele rezervări în hotelurile din staţiunile de la mare pentru 2024 au fost deja făcute”, anunţă Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment de vacanţe, care precizează că majoritatea pachetelor pentru anul viitor vor fi disponibile de la finalul lunii septembrie, în condiţiile de rezervare ale programului Înscrieri Timpurii.

„Privit în ansamblu, sezonul 2023 a fost unul destul de complicat pentru operatorii de turism de pe litoral. Totuşi, agenţia nostră a reuşit să se adapteze contextului şi să înregistreze o creştere a rezervărilor cu 25% faţă de anul trecut, lucru ce se datorează continuării procesului de digitalizare, implementării unor soluţii software, precum şi reacţiei rapide la nevoile turiştilor. Am avut perioade în care agenţii noştri abia au făcut faţă fluxului mare de solicitări, dar şi perioade de acalmie, cauzate, în principal, de factori externi, aşa cum a fost greva din educaţie în luna iunie, care a temperat ritmul rezervărilor. Cu toate acestea, litoralul autohton nu a dus lipsă de turişti, cele mai aglomerate intervale fiind finalul lunii iunie şi jumătatea lunii august. Unii dintre ei, în general turişti fideli acestei destinaţii, ne-au contactat pentru a-şi rezerva sejurul din 2024 chiar din momentul în care şi-au încheiat concediul de anul acesta”, afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Potrivit datelor turoperatorului, mulţi români preferă să-şi rezerve din timp vacanţa pe litoral pentru a beneficia de avantajele pe care le presupune programul Înscrieri Timpurii, respectiv un discount de până la 50% şi posibilitatea de a plăti pachetul în tranşe.

Compania arată că, în sezonul estival 2023, valoarea medie a unei vacanţe pe litoralul românesc a fost de 546 de euro pentru două persoane, menţinându-se la un nivel similar celui din 2022. Din totalul rezervărilor, 26% au fost achitate cu vouchere de vacanţă. Durata medie a sejurului a fost 4,8 nopţi.

S-a accentuat un trend tot mai evident în ultimii ani: românii sunt foarte atenţi la raportul calitate-preţ atunci când doresc un sejur pe litoralul autohton şi sunt dispuşi să aloce bugete de vacanţă mai mari dacă pachetul turistic include şi alte servicii pe lângă cazare şi masă.

„Tot mai mulţi turişti includ pe lista criteriilor în funcţie de care aleg o unitate de cazare pe litoral accesul la plajă privată sau piscină, şezlongul ca parte din costul pachetului, variantele de petrecere a timpului liber şi opţiunile de distracţie. Cele mai căutate sunt hotelurile de 3 şi 4 stele, care s-au adaptat la cerinţele turiştilor şi au creat pachete complexe. În aceste condiţii, şi gradul de satisfacţie a turiştilor a crescut uşor în comparaţie cu sezonul trecut”, adaugă Ionuţ Nedea.

Potrivit celor aproape 12.000 de turişti care au oferit feedback la finalul sejururilor petrecute pe litoral, curăţenia din hoteluri a fost evaluată cu nota 8.59 din 10, serviciile primite – cu 8.28, poziţionarea hotelului – cu 8.99, personalul hotelului – cu 8.56, raportul calitate-preţ – cu 8.15, iar dotarea unităţilor de cazare – cu 7.82. În schimb, feedback-urile lăsate de turişti pentru modul în care au interacţionat cu consilierii de turism din cadrul agenţiei depăşesc media 9 la toate categoriile analizate, respectiv receptivitate, amabilitate, informaţii oferite, procedură şi recomandare.

Peste 36% din totalul celor care au ales litoralul românesc în această vară sunt din Capitală. Pe locul secund se află judeţul Prahova, cu 5,92% din totalul turiştilor veniţi pe litoral, iar pe poziţia a treia se află judeţul Cluj, cu 5,27% din total. În continuare, topul 10 al judeţelor din care vin la mare turişti este format din: Timiş (5,20%), Braşov (4,44%), Iaşi (4,30%), Argeş (2,75%), Bacău (2,14%), Dolj (2,14%) şi Suceava (2,10%). La polul opus se situează judeţele Tulcea, Ialomiţa, Mehedinţi şi Sălaj, care, cumulat, nu adună nici două procente.

Potrivit datelor Litoralulromanesc.ro, principala categorie de turişti care alege staţiunile de la Marea Neagră ca destinaţie de vacanţă, respectiv 68% din total, este formată din familii. Următoarea categorie e reprezentantă de cupluri, 22% din total. În ceea ce priveşte clasamentul pe criteriul „vârstă”, 41,9% dintre turiştii care aleg litoralul autohton au vârste cuprinse între 25 şi 44 ani, urmaţi de cei din segmentul de vârstă 45-54 ani, care reprezintă 28% din total. Pe locul trei se află seniorii din categoria de vârstă 55-64 de ani, respectiv 12%.

Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări.

Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele.

Sursa: https://www.news.ro/economic/litoralulromanesc-valoarea-medie-unei-vacante-litoralul-romanesc-vara-asta-546-euro-doua-persoane-peste-36-dintre-cei-au-ales-litoralul-romanesc-capitala-6-judetul-prahova-peste-5-judetul-cluj-1922405706002023091621307003

Ultimă oră

Același autor