Mai multe autoturisme de lux, despre care există indicii că au fost furate din Marea Britanie, au fost găsite de polițiști în urma unor percheziții efectuate în localitatea Cetățeni, județul Argeș. Mașinile, împreună cu sume de bani nedeclarate, au fost indisponibilizate, valoarea totală a acestora depășind 400.000 de euro. Ancheta vizează un bărbat de 68 de ani, suspectat de tăinuire.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș, perchezițiile au avut loc cu o zi înainte, la două imobile folosite de un bărbat de 68 de ani din comuna Cetățeni, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de tăinuire, informează Agerpres.
„În urma investigațiilor efectuate a rezultat că bărbatul ar fi deținut mai multe autoturisme de lux, despre care există indicii că ar proveni din săvârșirea infracțiunilor de furt și abuz de încredere, comise pe teritoriul Marii Britanii. Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost găsite cinci autoturisme de lux și două autoutilitare, dar și sumele de 45.000 de lire sterline și 14.000 de lei, care nu au putut fi justificate”, se arată în comunicat.
Reprezentanții IPJ Argeș precizează că cele șapte autovehicule și sumele de bani descoperite au fost ridicate și indisponibilizate, valoarea totală a acestora depășind 400.000 de euro.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările în dosar, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Editor :