5.8 C
Arges
23 octombrie, 2024

Mihai Marin, edilul din Argeș acuzat că a incendiat primăria a cerut ordin de protecție împotriva propriei secretare

Mihai Marin, primarul comunei Beleți-Negrești, din județul Argeș a obținut ordin de protecție împotriva secretarei instituției, pe care o acuză că l-a agresat de două ori într-o lună. Edilul a fost trimis în judecată în urmă cu 3 ani pentru incendierea intenționată a clădirii primăriei.

Edilul a cerut un ordin de protecție, pe care l-a obținut ulterior, împotriva secretarei instituției, pe care o acuză că l-a agresat de două ori într-o lună, relatează publicația locală

Ca urmare a ordinului de protecție, angajata primăriei nu se mai poate apropia de edil la mai puțin de 10 metri pentru o perioadă de 30 de zile, așa că a fost forțată să lucreze de acasă.

Primarul comunei este cunoscut și pentru faptele sale controversate din trecut, în urmă cu trei ani fiind trimis în judecată pentru

, foc pus intenționat cu scopul de a distruge documentele din arhiva instituției.

Imediat după incendiu, edilul a dispărut, fiind găsit a doua zi de polițiști, după ce bărbatul intrase cu mașina într-un șanț, pe Defileul Jiului, la 250 de kilometri de casă. Atunci a refuzat internarea și a dispărut din nou pentru o perioadă, ca ulterior să fie găsit în râul Argeș, cu hipotermie şi mai multe leziuni traumatice, fiind internat în spital.

Procesul pentru incendierea instituției este încă în desfășurare, în timp ce Mihai Marin a revenit la conducerea comunei la începutul anului 2024, fără ca măsurile preventive să mai fie prelungite. Acum, cu un nou conflict de muncă în cadrul instituției, situația politică și administrativă din comună devinde și mai tensionată.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/mihai-marin-edilul-din-arges-acuzat-ca-a-incendiat-primaria-a-cerut-un-ordin-de-protectie-impotriva-propriei-secretare-2961103

Ultimă oră

Același autor