7.7 C
Arges
23 aprilie, 2024

Ministerul Muncii: 48.518 copii cu handicap grav şi 10.679 de copii cu handicap accentuat, în evidenţe în februarie / Simona Bucura Oprescu, la inaugurarea unor spaţii pentru tratarea şi recuperarea copiilor cu dizabilităţi, la Piteşti

ieri, 22:43

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a participat, luni, la inaugurarea unor facilităţi de recuperare a copiilor cu dizabilităţi, la Spitalul Judeţean Ploieşti, şi a apreciat că este un exemplu de bune practici care ar trebui multiplicat. Potrivit datelor transmise de minister, în luna februarie, erau în evidenţe 48.518 copii cu handicap grav şi 10.679 de copii cu handicap accentuat.

”Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, a participat astăzi la inaugurarea unor noi spaţii dotate cu aparatură de ultimă generaţie la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, judeţul Argeş. Investiţiile de modernizare, extindere şi dotare a Ambulatoriului de specialitate şi a Unităţii de Primiri Urgenţe au însumat peste 20 de milioane de lei, fonduri atrase din resurse europene de Consiliul Judeţean Argeş.

De aceste investiţii beneficiază pacienţi din mai multe judeţe din zona de sud ale ţării, Spitalul de Pediatrie din Piteşti având statut regional”, a transmis, luni, Ministerul Muncii.

Instituţia a precizat că o componentă importantă a investiţiilor realizate este cea privind spaţiile şi dotările pentru tratarea şi recuperarea copiilor cu dizabilităţi.

În acest sens au fost realizate o sală cu bazin cu trei trepte pentru hidrokinetoterapie, două săli pentru kinetoterapie (dintre care una individuală), săli pentru masaj şi fizioterapie, o sală Nirvana (neuroplasticitate). Grupurile sanitare şi bazinul sunt optimizate pentru a permite accesul copiilor cu handicap.

”Mă bucur foarte mult să văd că avem şi o evoluţie în ceea ce priveşte dotarea. Mai mult, în curând, Spitalul de Pediatrie va fi dotat şi cu un turn de artroscopie şi un ecograf cu modul cardio, finanţate de la bugetul de stat, ca urmare a unui amendament pe care l-am susţinut împreună cu colegii mei parlamentari de Argeş şi care a fost inclus în bugetul de stat. Consider că nicio sumă nu este prea mare pentru a fi investită în sănătatea copiilor noştri (…) Am văzut astăzi aici şi un centru de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi cum nu sunt multe în ţară. Dar ceea ce s-a realizat la Spitalul de Pediatrie din Piteşti reprezintă un exemplu de bune practici care ar trebui multiplicat în cât mai multe unităţi de profil şi în unităţi de asistenţă medico-socială”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Potrivit datelor transmise de minister, în luna februarie, conform datelor furnizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, erau înregistraţi în România 48.518 copii cu handicap grav şi 10.679 de copii cu handicap accentuat.

Sursa: https://www.news.ro/social/sanatate/ministerul-muncii-48-518-copii-handicap-grav-10-679-copii-handicap-accentuat-evidente-februarie-simona-bucura-oprescu-inaugurarea-unor-spatii-tratarea-recuperarea-copiilor-dizabilitati-pitesti-1922404301032024042221544123

Ultimă oră

Același autor