11.2 C
Arges
16 septembrie, 2024

Misiune încheiată. 76 de oameni, inclusiv doi polonezi, coborâţi de pe traseul Vârfului Moldoveanu

76 de oameni, printre care şi doi cetăţeni polonezi, au fost coborâţi în siguranţă de pe traseul spre Vârful Moldoveanu, blocat de ape în noaptea de sâmbătă spre duminică.

„Misiune încheiată! 76 de oameni au fost coborâţi, în total, de pe traseul Vârfului Moldoveanu, pe parcursul întregii zile! Două persoane sunt de naţionalitate poloneză”, a transmis duminică seara Dragoş Predescu, prefectul judeţului Argeş.

Aceasta suţine că acţiunea începută duminică dimineaţă a luat sfârşit odată cu transportul ultimelor persoane.

Două microbuze ale ISU Argeş şi unul al autorităţii locale Nucşoara i-au adus la Curtea de Argeş pe toţi cei care au fost blocaţi pe Vârful Moldoveanu.

Drumul spre Stâna lui Burnei pe Valea Rea a fost rupt din cauza unei viituri la 5 km în amonte de confluenţa cu Zarna, au avertizat duminică dimineaţa reprezentanţii Salvamont Argeş. Mai mulţi turişti au rămas blocaţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 20:17

astăzi, 20:13

astăzi, 19:55

ieri, 21:36

vineri, 08:55

miercuri, 16:52

astăzi, 17:55

astăzi, 16:51

astăzi, 15:52

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/misiune-incheiata-76-de-oameni-inclusiv-doi-polonezi-coborati-de-pe-traseul-varfului-moldoveanu-22464336

Ultimă oră

Același autor