Guvernul a anunțat, joi, o reducere a accizei pentru motorină cu 30 de bani pe litru, cu tot cu TVA. Pentru că acciza e purtătoare de TVA, asta înseamnă o scădere a prețului la pompă cu 36 de bani pe litrul de Diesel. În plus, de acum nu va mai fi permisă decât o actualizare pe zi a prețurilor la benzinării.
Prin urmare, Guvernul a renunțat la posibilele soluții anunțate până acum – o reducerea graduală a accizei, în funcție de cotațiile internaționale sau o reducere a prețului final ca în 2022, când statul a contribuit cu 25 de bani și operatorii cu 25.
De altfel, decizia a fost luată în urma discuțiilor cu operatorii din piață. Pentru reducerea accizei la motorină și pentru sprijinul acordat deja transportatorilor și agricultorilor, statul va plăti din încasările mai mari de TVA, ca urmare a scumpirii carburanților, dar și dintr-o supraimpozitare, decisă tot acum, pentru exploatarea țițeiului românesc.
Noile măsuri vor fi adoptate cel mai probabil vineri, 3 aprilie, într-o ședință extraordinară a Guvernului.