Nu ne miră! Se întâmplă la fel şi în Argeş. Suma uriaşă pe care directorul general al Romsilva o cere ca despăgubiri, după dezvăluirile din „România curată” despre asocierile unor şefi din instituţie cu Mafia Lemnului

Nu mai puțin de 100.000 de euro. Atât solicită directorul general al Romsilva, Jean Vișan, precum și Romsilva, drept despăgubiri pentru daunele morale care le-ar fi fost provocate de dezvăluirile pe care activistul de mediu și jurnalistul Mihai Goțiu le-a făcut în „România Curată”, referitoare la asocierile unor șefi și directori din instituție cu clanurile Mafiei Lemnului. Mihai Goțiu spune că procesul este unul vădit netemeinic, fapt ce rezultă chiar din motivele invocate în cererea de judecată și că toate articolele au în spate o bază factuală.

„Pentru toate aceste investigații am prezentat public documente interne ale Romsilva, extrase din declarații de avere, note de constatare ale Gărzilor Forestiere, fragmente din ordonanțe ale procurorilor, declarații ale celor implicați, dovezi strânse în urma unor documentări pe teren. Le vom prezenta și instanței, la fel cum s-a întâmplat și în cazul în care ne-a dat în judecată avocata Schweighofer”. În cererea de chemare în judecată, Jean Vișan pretinde că afirmația potrivit căreia investiția de un milion de euro în drumul utilizat de firmele Mafiei Lemnului nu are la bază nici un document oficial care să ateste cele susținute de autorul articolului, deși acesta (n.n. – autorul, Mihai Goțiu) spune că Romsilva și Jean Vișan neagă evidența:„am făcut public documentul pe care l-a semnat ca șef la Investiții”.

Procesul este unul de tip SLAPP (Strategic Lawsuit Against Public Participation)

Mai mult, tot în cererea de chemare în judecată, Jean Vișan pretinde că articolele ar fi fost publicate, în februarie 2026, în contextul concursului organizat pentru funcția de director general al Romsilva pentru a-l scoate din competiție. Însă primele articole despre tăierile ilegale din Maramureș au fost publicate în toamna anului trecut, când încă nu exista vreo discuție despre momentul în care va avea loc concursul pentru funcția de director general. «„Dovada” lui Jean Vișan a relei noastre intenții e faptul că licitația pentru drumul forestier a avut loc în urmă cu patru ani, iar recepția în urmă cu un an. Cum ar veni, suntem „vinovați” (supra-semnatul și Societatea Academică din România, editorul României Curate) de faptul că nu am aflat mai repede de combinație!”», afirmă Mihai Goțiu.

Jurnaliștii de la „România Curată” anunță că vor arăta și în fața instanței faptul că procesul este unul de tip SLAPP (Strategic Lawsuit Against Public Participation), menit să intimideze și să descurajeze jurnaliștii să-și continue investigațiile și dezvăluirile publice. Și, dacă Directiva europeană Anti-SLAPP ar fi fost deja implementată în România, inițiatorul unor asemenea acțiuni în instanță nu doar că ar fi pierdut procesul într-o procedură accelerată, ci și ar fi fost amendat substanțial.De altfel, situația nu este singulară în sistem pentru că și Directorul Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, aplică aceeași tactică de descurajare, purtând „Jurnalul de Argeș” și pe ziariștii acestei publicații de ani de zile prin instanță, unde cere despăgubiri de ordinul sutelor de mii de euro pentru că scriu despre ceea ce se întâmplă în instituție, iar asta deranjează.

Sursa: https://jurnaluldearges.ro/nu-ne-mira-se-intampla-la-fel-si-in-arges-suma-uriasa-pe-care-directorul-general-al-romsilva-o-cere-ca-despagubiri-dupa-dezvaluirile-din-romania-curata-despre-asocierile-unor-sefi-440455/

Ultimă oră

Același autor