Promptitudinea unui șofer al societății Publitrans, precum și intervenția eficientă a polițiștilor locali, au contribuit la readucerea în siguranță la domiciliu a unui bărbat în vârstă de 86 de ani, depistat în stare de dezorientare pe traseul liniei 19.
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 19:00, dispeceratul Poliției Locale Pitești a fost sesizat de către conducătorul unui autobuz Publitrans, care a observat prezența unei persoane vârstnice ce nu a coborât în nicio stație, deși efectuase mai multe curse.
Un echipaj din cadrul Serviciului Intervenție la Evenimente s-a deplasat de urgență în zona centrală a municipiului, unde a interceptat autobuzul.
În urma verificărilor și a discuțiilor purtate, polițiștii locali au stabilit identitatea bărbatului și faptul că acesta are domiciliul în localitatea Oarja.
Având în vedere starea de vulnerabilitate a acestuia, persoana a fost condusă la sediul Secției 4 Poliție, unde au fost contactați membrii familiei.
La scurt timp, unul dintre fii s-a prezentat pentru a-l prelua în siguranță.
Colaborarea eficientă dintre serviciile publice și Poliția Locală se dovedește esențială în astfel de situații.
Spiritul de observație al conducătorului auto și reacția promptă a polițiștilor locali au prevenit o situație care ar fi putut deveni periculoasă pentru persoana în cauză.