Cadrul didactic în vârstă de 64 de ani (Adrian Mitu, profesor de matematică), cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei eleve de 13 ani din comuna argeșeană Dârmănești, a ajuns în arest preventiv. Măsura a fost pusă în aplicare astăzi, 5 februarie, după ce Tribunalul Argeș a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Inițial, bărbatul fusese reținut pentru 24 de ore pe 31 ianuarie de polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, iar ulterior prezentat instanței, care a dispus măsura arestului la domiciliu. Parchetul a contestat însă această decizie, iar Tribunalul Argeș a desființat încheierea Judecătoriei Câmpulung, dispunând arestarea preventivă a inculpatului. Polițiștii au pus în executare mandatul emis de instanță, iar bărbatul a fost introdus în arest.
Cazul a ieșit la iveală pe 30 ianuarie, când o femeie din comuna Dârmănești a sesizat poliția, reclamând că fiica sa, în vârstă de 13 ani, elevă la o școală din localitate, ar fi fost victima unor acte de natură sexuală.
Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că, pe 29 ianuarie, în jurul orei 10:30, în timp ce se afla pe holul școlii gimnaziale, cadrul didactic ar fi sărutat-o pe minoră pe obraji și pe buze.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru agresiune sexuală asupra unui minor, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă și dispunerea măsurilor legale care se impun.