PSD îi va oferi 72 de ore lui Ilie Bolojan pentru a-și da demisia de onoare

Social-democrații îi vor cere premierului Ilie Bolojan, pe 20 aprilie, să-și dea „demisia de onoare”, au declarat surse din partid pentru Știripesurse.ro.

PSD o să anunțe, în urma referendumului intern cu 5.000 de participanți, că partidul îi retrage lui Ilie Bolojan sprijinul politic, spun sursele citate.

Bolojan va primi un termen de „maximum 72 de ore” pentru a-și da demisia. În cazul în care Bolojan nu se retrage, atunci miniștrii PSD își vor da demisia din Guvern.

„Bolojan o să aibă de făcut o alegere: rămâne premier dar face majoritate cu AUR, sau acceptă că nu mai are sprijin politic și pleacă șef la Senat. Dacă nu-și dă demisia, orice-ar face, tot trebuie să ia vot în Parlament pentru noii miniștri, nu are cum să fugă de asta și nu o să-i treacă Guvernul fără voturile AUR”, au spus surse din PSD pentru Știripesurse.ro.

Sursa: https://jurnaluldearges.ro/psd-ii-va-oferi-72-de-ore-lui-ilie-bolojan-pentru-a-si-da-demisia-de-onoare-440469/

Ultimă oră

Același autor