23.6 C
Arges
19 iulie, 2024

Sportivii de la clubul de Kaiac-Canoe din Orşova au luat râie la competiţia naţională de la Bascov

Acuzaţii grave la Clubul Şcolar Sportiv Kaiac-Canoe din Orşova. Mai mulţi părinţi acuză că sportivii din bază au luat râie. Direcţia de Sănătate Publică a deschis o anchetă, iar în primă fază a dispus igienizarea bazei sportive.

Sursa foto: Antena 3 CNN

La Clubul de juniori Şcolar Sportiv Kaiac-Canoe din Orşova sunt legitimaţi 40 de sportivi din întreaga ţară. Copiii au fost prezenţi, în perioada 27 iulie – 8 august, la o competiţie naţională derulată la Centrul Naţional de Kaiac-Kanoe

, în judeţul Argeş.

Unul dintre copii, din judeţul Sibiu, ar fi acuzat mâncărimi pe diverse părţi ale corpului înainte să plece în Argeş. Problemele s-ar fi acutizat la Bascov, acolo unde scabia ar fi fost luată şi de alţi colegi ai băiatului.

Alţi părinţi nu ştiu cu exactitate momentul în care copiii au luat râie. Mama unui sportiv din Orşova spune că fiul său a dormit în camere cu alţi sportivi doar la competiţia de la Bascov, având în vedere că locuiesc în oraş. Acest lucru, spune femeia, înseamnă că boala a fost luată din deplasare.

În timp ce părinţii acuză că toţi cei 40 de sportivi sunt infectaţi, reprezentanţii clubului susţin că doar trei ar fi luat scabie, unul din Sibiu, altul din Braşov şi ultimul din Orşova.

Reprezentanţii Centrului Naţional de Kaiac-Canoe din Bascov spun că ei nu ştiu de existenţa vreunui focar de râie şi că, dacă infectările s-ar fi produs în baza lor, ar fi fost şi alte loturi din ţară cu astfel de probleme.

DSP Mehedinţi a anunţat că a demarat o anchetă şi a luat o serie de măsuri, printre care şi dezinfecţia totală în baza sportivă de la Orşova.

Copiii infectaţi se află acasă, sub tratament.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/sportivi-club-kaiac-canoe-raie-competitie-nationala-bascov-687245.html

Ultimă oră

Același autor