23.6 C
Arges
19 iulie, 2024

Stenograme între primarul din Mioveni și șeful Poliției Locale, cel care i-a promis ”șpaga în rate”: ”Nu rămân dator”

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, care a fost prins în timp ce înapoia o șpagă de 10.000 de euro, a fost interceptat în timp ce vorbea cu șeful Poliției Locale, cel care i-a și promis 30.000 de euro pentru a-i angaja fiica la spitalul din oraș.

a contestat măsura arestului preventiv dată aseară, de către Tribunalul Argeș. Săptămâna viitoare, Curtea de Apel București va judeca acest apel și va hotărî definitiv dacă primarul rămâne sau nu în arest.

Ancheta a fost începută de către procurorii DNA Pitești în luna iunie, atunci când șeful Poliției Locale din Pitești, Nicolae Valerică, a mers și a făcut un denunț în fața procurorilor. Acestea le-a povestit că ar fi discutat cu Ion Georgescu să-și angajeze fiica pe post de chirurg la Spitalul din Mioveni contra unei sume de 30.000 de euro.

De altfel, șeful Poliției Locale din Pitești i-a dat primarului o parte din bani, mai exact zece mii de euro, pe care i-a pus într-o pungă pe care i-a dat-o edilului chiar în biroul lui. Anchetatorii spun că au făcut mai multe interceptări prin acest dosar și toate sunt înregistrări ambientale, cu discuțiile dintre denunțător și primarul Ion Georgescu.

Pe una dintre înregistrări, primarul se aude în timp ce vorbea despre un împrumut, însă denunțătorul spune că primarul a încercat să denatureze lucrurile și să dea impresia că, de fapt, banii nu erau pentru angajarea fiicei. Flagrantul a fost făcut de către Procurorii Anticorupție în momentul în care Ion Georgescu îi dădea înapoi denunțătorului suma de 10.000 de euro. Banii au fost găsiți la persoana care a făcut denunțul.

Primarul din Mioveni ar fi luat șpagă de la un vechi prieten să-i angajeze fiica pe postul de chirurg la Spitalul din Mioveni

Fiica polițistului voia să fie medic la spitalul Mioveni, însă a picat examenul și i-a luat altcineva locul. În acel moment, Nicolae Valerică a mers la primar să îi ceară banii înapoi și edilul a tot tras de timp. Polițistul s-a enervat și, în acest fel, s-a ajuns la denunț.

Primarul susține că este o neînțelegere la mijloc și că, în momentul în care procurorii au intrat peste el în birou, el returna un împrumut.

Pe de altă parte, doctorul Alexandru Iacobescu, directorul medical al Spitalului Orăşenesc Mioveni, a spus, la ieşirea de la DNA, după ce a fost audiat, că nimeni nu a făcut presiuni asupra sa pentru a angaja vreun medic.

Discuție între primarul din Mioveni și șeful Poliției Locale

Nicolae Valerică: ”Domnule primar, în afară de ăia 10.000 de euro pe care vi i-am dat, eu vă mai dau încă 20.000.”

Georgescu Ion: ”Du-te, domnule, de aici.”

Nicolae Valerică: ”Deci, ascultați-mă! Păi ca să poți să facem transferul ală, domnule… Deci, ascultați-mă…”

Georgescu Ion: ”Eu sunt acum cu zilele orașului.”

Nicolae Valerică: ”Am înțeles.”

Georgescu Ion: ”Ăăăă…pe 7-8 vii ca să vorbim.”

Nicolae Valerică: ”7-8 care? Acum, luna iulie?”

Georgescu Ion: ”Iulie, vii pentru că fetele mele lucrează la raport.”

Averea primarului Ion Georgescu

Conform ultimei declarații de avere, Ion Georgescu, primarul din Mioveni, deține 1000 metri părrați de teren intravilan, dobândit în anul 2020.

Ion Georgescu a mai menționat în declarația sa de avere un autoturism ROVER, fabricat în 2016. Mai are trei conturi, la trei bănci diferite, cu un sold/valoare la zi de 42.000 de lei în total.

Iz de scandal politic

Imediat dupa reținerea primarului din Mioveni, liderii PSD Arges s-au reunit într-o ședință extraordinară și au decis excluderea primarului din partid, după modelul lui Dumitru Buzatu. Decizia este, însă, contestată de organizația PSD din Mioveni a cărei reprezentanți sustțn că liderii județeni s-au grăbit cu sancțiunile și că primarul este nevinovat.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/stenograme-primar-mioveni-spaga-688025.html

Ultimă oră

Același autor