Un bărbat de 57 de ani, din localitatea argeşeană Bogaţi, a murit, sâmbătă, în urma unui accident produs în timp ce încerca să-şi repare propriul autoturism în curte.
„În data de 2 noiembrie, în localitatea Bogaţi, a avut loc un incident tragic. Un bărbat în vârstă de 57 de ani efectua reparaţii la autoturismul său personal, în curtea locuinţei, când, accidental, vehiculul ar fi căzut peste el. Soţia acestuia, în vârstă de 46 de ani, care se afla acasă la momentul incidentului, a apelat de urgenţă serviciul 112”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.
Echipele medicale sosite la faţa locului au efectuat manevre de resuscitare, însă bărbatul a fost declarat decedat.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni s-au deplasat la faţa locului şi au demarat cercetările.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Editor :