23.6 C
Arges
19 iulie, 2024

Un bărbat din Argeş, lăsat fără tricou de o prostituată, a ameninţat un taximetrist cu moartea pentru a-şi plăti datoria de 50 de lei

Un bărbat din Mărăcineni, judeţul Argeş, a fost arestat preventiv după ce s-a urcat în maşina unui taximetrist şi l-a ameninţat că îl omoară dacă nu îi dă 50 de lei. Atacatorul avea nevoie de bani pentru a-şi recupera tricoul de la o prostituată care i l-a luat în contul unei datorii de 50 de lei.

În total, bărbatul i-a provocat taximetristului o pagubă de 650 de euro şi 50 lei. Totul s-a întâmplat în vara acestui an, iar acum judecătorii vor decide ce pedeapsă merită suspectul.

În miez de noapte, el s-a urcat într-un taxi, a scos un cuţit şi l-a ameninţat pe şofer. I-a cerut să îl ducă la ieşirea din Piteşti, acolo l-a oprit, i-a cerut 50 de lei şi i-a dat unei prostituate de la care şi-a recuperat tricoul lăsat drept gaj.

Apoi, i-a cerut taximetristului să îl ducă acasă în localitatea Mărăcineni. La final, i-a luat taximetristului şi suma de 650 de euro pe care acesta o avea în portofel.

Şoferul i-a explicat că banii sunt strânşi pentru tratamentul copilului său bolnav, însă suspectul nu a renunţat la planul său şi, în plus, i-a luat şi telefonul mobil şi apoi a fugit.

Taximetristul a mers la Poliţie, iar poliţiştii l-au identificat pe individ din descrierea făcută de şofer. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, care a mai avut probleme cu legea şi condamnări pentru tâlhărie şi furt.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/locale/barbat-pitesti-tricou-prostituata-taximetrist-datorie-50-de-lei-687095.html

Ultimă oră

Același autor