14.6 C
Arges
3 iulie, 2025

Un bărbat din Buzău s-a urcat băut la volan și a intrat cu mașina într-un panou publicitar, după ce a ignorat semnalele polițiștilor

Un bărbat din Buzău, care conducea sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra volanului și a intrat cu mașina într-un panou publicitar, după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor.

Sursa foto: Pexels

Polițiștii din Buzău l-au urmărit pe bărbat duminică dimineață, după ce acesta a ignorat semnalele de oprire și și-a continuat drumul.

Oamenii legii au pornit pe urmele șoferului, însă au reușit să-l prindă abia când acesta a ajuns într-o intersecție, unde a pierdut controlul asupra volanului și a intrat într-un panou publicitar.

În acel moment, bărbatul a încercat să fugă, dar a fost imobilizat și încătușat de polițiști.

Oamenii legii au descoperit că bărbatul de 32 de ani se urcase băut la volan, având, în momentul testării, o alcoolemie 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult, conform Poliției Buzău, bărbatul conducea cu permisul suspendat.

Șoferul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 2.030 de lei, potrivit Mediafax.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/locale/barbat-buzau-baut-volan-intrat-masina-panou-publicitar-668302.html

Ultimă oră

Același autor