23.6 C
Arges
19 iulie, 2024

Val de accidente mortale, astăzi, 2 septembrie, în țară. Încă o cruce pe ”Drumul Morții”

02 sep 2023, 10:19

Mai multe accidente mortale s-au petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă în țară.

Un bărbat de 35 de ani a murit, altul de 42 este în stare gravă la spital

Un bărbat de 35 de ani din oraşul Sângeorz-Băi a murit, iar un altul de 42 de ani din comuna Feldru a ajuns în stare gravă la spital, cu multiple leziuni şi traumatisme, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2:00, au fost loviţi de un autoturism pe drumul naţional 17D, între localităţile bistriţene Salva şi Mititei.

”Noaptea trecută, poliţiştii Serviciului Rutier au fost semnalaţi despre producerea unui accident pe Drumul Naţional 17D, între Mititei şi Salva. Din primele verificări, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din Feldru, a accidentat doi pietoni care se aflau pe partea carosabilă, lângă un autoturism oprit, la volanul căruia se afla o femeie. În urma accidentului, cei doi pietoni de 42, respectiv 35 de ani, din Nepos şi Sângeorz-Băi au fost răniţi, ulterior fiind din păcate constatat decesul bărbatului de 35 de ani. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatele etilotest şi DrugTest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri”, a transmis IPJ.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele şi modalitatea producerii evenimentului rutier. La caz au intervenit, pe lângă poliţişti, un echipaj de pompieri, echipajul de terapie intensivă mobilă şi un altul de prim-ajutor de la SMURD şi un echipaj al Ambulanţei.

Cei doi şoferi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au refuzat transportul la spital.

Accident cu trei persoane rănite. Femeie de 25 de ani, inconștientă, preluată de la fața locului

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 65, în localitatea argeşeană Albota.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, în accident au fost implicate două autoturisme. La faţa locului au intervenit o autospecială de pompieri, două echipaje SMURD de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) şi prim ajutor calificat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş (SAJ).

„Forţele de intervenţie ajunse la locul solicitării au identificat trei victime aflate în interiorul unuia dintre autoturisme, care nu se puteau evacua singure, fiind necesară efectuarea manevrelor de extragere ale acestora cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialei”, au precizat reprezentanţii ISU Argeş.

În urma evenimentului rutier, echipajul TIM a preluat o femeie găsită inconştienţă, în vârstă de aproximativ 25 de ani, care suferise multiple traumatisme. La spital au mai fost transportate două persoane, un bărbat de 37 de ani cu multiple traumatisme, dar conştient, precum şi o femeie de 46 de ani.

Încă o cruce pe Drumul Morții

Un bărbat a murit, iar un altul a fost rănit în urma unui accident rutier produs, sâmbătă dimineaţă, pe drumul european E85, pe raza localităţii Drăguşeni din judeţul Suceava, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, victimele, una de 38 de ani, iar cea de-a doua de 55 de ani, se aflau într-un autoturism care a intrat într-un camion parcat în afara părţii carosabile.

„Cei doi ocupanţi ai autoturismului au rămas încarceraţi, unul dintre ei fiind inconştient. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, au informat oficialii ISU Suceava.

După scoaterea victimelor din maşină, s-au efectuat manevre de resuscitate pentru unul dintre bărbaţi, însă, ulterior, s-a declarat decesul. Cea de-a doua victimă, conştientă, a fost preluată de ambulanţă şi a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava.

02 sep 2023, 09:30

Sursa: https://www.dcnews.ro/val-de-accidente-mortale-astazi-2-septembrie-in-tara-inca-o-cruce-pe-drumul-mortii_928716.html

Ultimă oră

Același autor