Despre ce să mai scriu în luna martie a primului an în care această lună este marcată, oficial, prin lege, ca luna femeilor. Întrebarea este pertinentă pentru că parcă văd sprâncene ridicate: iar despre femei?! Da, doar sunt atâtea de spus.
Munca femeii nu este niciodată terminată suntem învățate de o întreagă tradiție destul de răspândită în toate culturile, dar foarte vie în cea tradițional românească în care mama este femeia super-eroină pentru că trebuie să facă de toate. Iar munca femeii în domenii tradițional masculine, ca cele ale științei, tehnologiei, sportului, politicii chiar este mult mai grea pentru că adesea nu este nici măcar recunoscută. Exemple sunt destule, dar spațiul este limitat.
Există și un termen, consacrat în alte limbi, pentru a descrie un fenomen care include și realitatea descrisă mai sus și care se referă la existența unei bariere invizibile care împiedică femeile să avanseze într-o ierarhie. Este vorba despre tavanul de sticlă (glass ceiling) o metaforă pusă în circulație pe la sfârșitul anilor ’70 ai secolului trecut. În limba română termenul este relativ nou și dacă am vrut să caut cum mai este folosit în 2026 am găsit pe internet trimiteri la spectacolul cu același nume de la TNB.
Dar despre cum folosim termenii vreau să scriu azi. Trăim într-o lume în care eforturile noastre sunt cel puțin duble. Și nu mă refer aici doar la femei! Trebuie să scriem în limba română pentru propria noastră istorie și identitate culturală, dar și în engleză pentru vizibilitate internațională. Și în alte limbi la fel de importante pentru noi ca persoane, ca instituții și pentru noi ca societate! Nu este singura dată în istorie când se-ntâmplă acest lucru și nu se-ntâmplă doar la noi. În alt context și cu alte implicații, dar similar ca efort de comunicare, a fost utilizarea latinei ca limbă a comunicării științifice, dar și a elitelor.
Un alt termen important în această discuție este sexismul. Câțiva adolescenți din orașul nostru cărora nu le-am dat voie să caute cuvântul pe telefon au început să zâmbească și să-mi spună că da știu ce este, dar, nu-și găsesc cuvintele potrivite spre a-mi explica. Și sigur că nu știau. Așa că dau aici definiția sexismului: “Sexismul este orice expresie (act, cuvânt, imagine, gest) bazată pe ideea că unele persoane, cel mai adesea femei, sunt inferioare din cauza sexului lor.” (Consiliul Europei).
Limbajul pe care-l folosim este important pentru că el ne face vizibile sau invizibile și astfel ne asigură sau nu un loc mai bun sau mai periferic în societate. În cultura română discuțiile despre gen sunt adesea ironizate. Sigur că modalitățile de a folosi limba română într-un mod care să nu contribuie la adâncirea discriminării este o chestiune de care ar trebui să ne ocupăm noi, românii și româncele. Și nu este ușor, mai ales că adesea masculinul poartă o valoare socială mai mare decât femininul. “Doamna profesor” este perceput ca fiind mai prestigios decât “doamna profesoară” probabil pentru că se presupune că în primul caz ar fi vorba de o profesoară universitară (moștenire de pe vremea când femeile în învățământul superior erau inexistente la vârful ierarhiei didactice), iar în al doilea caz de învățământul pre-universitar.
Ce să mai vorbim de “doamna ministru”! DEX-ul nu menționează forma de feminin la acest substantiv, deși sigur că în realitate există pe ici pe colo și femei ministru. Ați auzit vreodată adresarea “doamna doctoriță”? Forma de feminin există în DEX, dar cum s-o folosești?! Și exemplele pot continua.
Știați că Islanda este din 2025 singura țară care are doar femei în toate funcțiile cheie ale ierarhiei sociale și politice? Președintele țării, primul ministru, episcopul Islandei, comisarul poliției naționale, procurorul statului sunt funcții ocupate toate de femei. Ca și pozițiile de rectori ai universităților de stat și private. Nu știu cum se exprimă genul în islandeză, dar în engleză funcțiile despre care vorbim sunt neutre ca gen. Nu ca în română.
Tavanul de sticlă continuă să fie invizibil, dar suficient de gros și dificil de spart, mai ales în condițiile unei finanțări deficitare!
Să ne oprim însă aici. Este martie și vreau să fim optimiști și pozitivi, să apreciem eforturile pe care le facem pentru a deveni o societate mai bună, mai inclusivă și mai diversă cum se spune azi. Cu alte cuvinte o societate în care femeile și bărbații să se respecte și să colaboreze pentru simplul motiv că suntem toți oameni. N-o spun doar eu. O spun un șir întreg de bărbați înțelepți care știu că doar împreună putem exista ca specie și ca civilizație.
Sursa: https://argesexpres.ro/index.php/actualitate/56774-tavanul-de-sticla-cuvinte-cuvinte-cuvinte