Tabără de chimie de nivel înalt pentru liceeni, în vară, la București. Printre lectori, un laureat al Premiului Nobel

O tabără de chimie de nivel înalt (APEX Chemistry 2026) pentru liceeni va avea loc în această vară, la București.

Printre profesorii universitari și cercetătorii care vor susține cursuri liceenilor selectați se numără și Jean Pierre Sauvage, profesor emerit la Universitatea din Strasbourg, doctor Honoris Causa al altor câtorva universități și laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2016.

Alți lectori: Alan Saghatelian (foto sus, profesor și cercetător, Clayton Foundation Laboratories for Peptide Biology, SUA), Ivan Huc (profesor la Ludwig-Maximilians Universität München), Niculina Hădade (profesor la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca), Mihaela Matache (profesor la Universitatea București), Mihaela Florea (cercetător la Institutul Național pentru Fizica Materialelor) și Codruța Popescu (profesor la Universitatea București).

Tinerilor viitori cercetători în ale chimiei le va vorbi, de asemenea, Daniel Funeriu, cercetător științific, doctor în chimie și fost ministru al Educației.

APEX Scientific, emblema sub care se organizează tabăra, e un concept fondat de un ONG francez, Oriensys Scientific, în cooperare cu asociația InformART din București și cu Institutul pentru Educație și Psihologie a Societății din Republica Moldova. Mai multe informații despre APEX Scientific, aici .

Tabăra APEX Chemistry 2026 e a doua de acest fel, după ediția inaugurală, de anul trecut. Ea va avea loc între 23 iulie și 12 august. Orice elev de liceu poate participa, dar cunoștințe de chimie organică (disciplină care se studiază începând cu clasa a X-a) sunt obligatorii.

CITIȚI ȘI: Tabără de chimie pentru elevi, la București. Printre lectori, ex-ministrul Daniel Funeriu și un laureat al Premiului Nobel pentru chimie (2025) Pentru a fi selectați, participanții trebuie să rezolve un test. Subiectele pot fi descărcate de aici (link-ul download entry task). Ne-am uitat peste probleme. Sunt grele, nu-s la îndemâna oricui. Cercetarea științifică în sine nu este. ”Suntem interesați să vedem cum gândiți soluțiile acestor probleme, nu vă faceți probleme dacă nu le puteți rezolva pe toate”, menționează organizatorii. Altfel spus, accentul cade pe cum gândesc elevii, nu pe ce au memorat mecanic.

Întrucât tabăra e deschisă și elevilor din alte țări, limba de comunicare/predare va fi engleza.

Solicitările de participare se trimit online, până cel târziu în data de 19 aprilie 2026. Taxa de participare la tabăra de chimie este de 1.700 de euro. Suma include cazarea într-un cămin studențesc al Universității București, cele trei mese zilnice, precum și tot ce ține material de buna desfășurare a cursurilor, lucrărilor de laborator etc. ”În mod normal, costurile reale sunt mult mai mari, dar am reușit să acoperim o bună parte dintre acestea mulțumită unor sponsori generoși”, a declarat, pentru ArgeșulOnline.ro, fostul ministru Daniel Funeriu.

Mai multe detalii despre ce presupune această tabără de chimie de nivel înalt găsiți aici .

surse foto: salk.edu, Facebook/Daniel Funeriu, mondedesgrandesecoles.fr

Sursa: https://argesulonline.ro/tabara-de-chimie-de-nivel-inalt-pentru-liceeni-in-vara-la-bucuresti-printre-lectori-un-laureat-al-premiului-nobel/

Ultimă oră

Același autor